România U21 se pregătește de marele meci cu Danemarca U21, iar partida capitală pentru tricolori poate fi urmărită în direct la Pro TV, dar și LIVE TEXT pe prosport.ro.
Duelul dintre tricolori și puștii danezilor este programat marți, 17 noiembrie, de la ora 20:30. Luni seara, jucătorii noștri au făcut antrenamentul oficial.
Naționala lui Adrian Mutu nu mai poate pierde locul 2, dar are nevoie de victorie pentru a fi sigură de calificarea directă la Campionatul European 2021. „Am mai jucat meci de baraj, la Voluntari, dar acum, fiind la nivel național, e meciul cu cea mai mare miză din cariera de antrenor”, a recunoscut fostul mare fotbalist, care se va baza și pe Ianis Hagi în duelul cu Danemarca.
Meciul dintre România U21 și Danemarca U21 se va disputa marți, 17 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești, și poate decide calificarea la Campionatul European. Partida va fi transmisă la TV pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Adrian Mutu așteaptă revanșa în fața nordicilor. În 2003, România, cu Adrian Mutu printre marcatori, remiza cu Danemarca, scor 2-2, rezultat care ne-a făcut să ratăm calificarea la Campionatul European din 2004.
„E un meci de calificare, l-aș compara tot cu un Danemarca – România, din 2003. L-am jucat la Copenhaga atunci, din păcate s-a terminat 2-2, am luat ultimul gol în ultimele secunde și am pierdut calificarea. Sper ca mâine să obținem calificarea la Campionatul European.
M-am concentrat foarte mult pe jocul echipei noastre. Știm adversarii, sunt puternici. Trebuie să jucăm aproape perfect. Nu am pregătit niciun discurs, nu o fac niciodată, sunt vorbe care-mi vin pe moment”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.
Naționala României U21 are nevoie de o victorie pentru a-și asigura calificarea la turneul final fără a mai depinde de rezultatele celorlalte echipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER