:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FCiprian-Marica-i-a-pus-la-zid-pe-fotbalistii-lui-Mircea-Lucescu-Haos-2.jpg)
Naționala României a trecut fără emoții de San Marino, scor 5-1, urcând astfel pe poziția a doua în clasamentul grupei din preliminariile CM 2026. Ciprian Marica nu a fost mulțumit, însă.
Ba chiar i-a pus la zid pe jucători, invocând greșelile comise pe parcursul meciului. Potrivit spuselor sale, Mircea Lucescu mai are multe lucruri de pus la punct.
La următoarea acțiune, programată în iunie 2025, tricolorii vor disputa două partide în deplasare. Mai întâi vor merge în Austria, apoi în Cipru pentru reeditarea duelului din Liga Națiunilor.
Chiar dacă a apreciat seriozitatea cu care a fost tratată partida de la Serravalle și s-a arătat mulțumit de rezultat, al patrulea cel mai bun marcator din istoria primei reprezentative (25 de goluri), nu a putut trece peste numărul mare al erorilor comise de tricolori. Discursul său l-a vizat, totodată, pe titularul din atac, Denis Drăguș, care traversează o perioadă nefastă.
„Un antrenament cu public. Ne-am făcut meciul ușor, a fost tratat cu seriozitate. Aveam nevoie de această victorie. Ne-am recăpătat încrederea, cu toate că sunt lucruri de pus la punct, au fost ceva greșeli. Jucătorii noștri au ceva probleme. Prea multe greșeli neforțate, am fost haotici de multe ori.
Nu mi s-a părut că avem lucrurile bine puse la punct. E bun rezultatul, ne dă încredere, însă domnul Lucescu mai are multe lucruri de pus la punct.
Drăguș îmi place, însă are nevoie de minute, avea nevoie ca de aer să marcheze un gol, mai ales că cel care a intrat în locul lui, Denis Alibec, a reușit să înscrie. Moral, clar că se bucură pentru colegul său, însă nu este în cea mai bună formă. E clar că îi place domnului Lucescu, nu face concesii, dacă nu crede în valoarea lui”, a declarat Ciprian Marica pentru gsp.ro.
La rândul său, Viorel Moldovan a opinat că Mircea Lucescu mai are mult de muncă până să ducă echipa națională la nivelul dorit și a analizat golul primit din partea celei mai slabe selecționate a lumii, conform clasamentului FIFA.
„Meciul e fără istoric, memorabil e golul lor poate. A fost un meci jucat într-o singură direcție. Am marcat cinci goluri, foarte bine. Important este că s-au dat cinci goluri și este bine pentru golaveraj. Dar mai este cale lungă.
Putea fi contracarat acel gol primit. Atacantul nu a fost încadrat, interpretare deficitară din partea apărării noastre. La fel cum ne-a surprins și Bosnia”, a declarat fostul mare atacant, la Prima TV.