Ciprian Marica: „Puteam obține mai mult de la acest joc, Ungaria a arătat că nu poate pune probleme”
Atacantul Ciprian Marica a notat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că reprezentativa României ar fi putut obține mai mult de la partida cu Ungaria, scor 0-0, el precizând că adversarii „tricolorilor”au arătat că nu pot pune probleme.
„Eu am început cu mari emoții, dar la final am avut un gust amar: puteam obține mai mult de la acest joc, Ungaria a arătat ca nu poate pune probleme. Rămânem cu un rezultat pozitiv, acum trebuie să batem Grecia acasă și drumul spre Euro devine tot mai scurt. Trebuie să avem grijă, adversarii rămași ne vor pune probleme mult mai mari decât Ungaria!”, a scris Marica, invitându-i pe fani să își scrie și ei impresiile despre partida de vineri.
Reprezentativa de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, vineri, la Budapesta, în compania selecționatei Ungariei, în etapa a șaptea a grupei F din preliminariile Campionatului European din 2016.
Ciprian Marica a făcut parte din lotul lărgit pentru partidele României cu Ungaria și cu Grecia, dar selecționerul Anghel Iordănescu nu l-a mai inclus în selecția finală.