Cipru, naționala care a marcat cariera lui Mircea Lucescu, atât ca jucător, cât și ca antrenor. De ce este selecționerul legat sentimental de adversara de sâmbătă. SPECIAL

Foto: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

12 octombrie 2024. România va întâlni Cipru, într-un meci contând pentru Liga Națiunilor. „Tricolorii” sunt liderii grupei din care mai fac parte Kosovo și Lituania și au punctaj maxim, după două meciuri. Pentru Mircea Lucescu meciul de la Larnaca este și o revenire în țara unde naționala României a făcut un penultimul pas către o performanță fantastică.

12 noiembrie 1983. Acum 41 de ani, fără o lună și câteva zile, reprezentativa României obţinea o preţioasă victorie la Limassol, contra Ciprului.

Era penultimul meci din preliminariile EURO 1984. De ce a fost atât de prețioasă? Deoarece pe terenul Ciprului nu câștigaseră echipele Italiei şi Cehoslovaciei, care reuşiseră doar câte un rezultat de egalitate. România avea nevoie disperată de cele două puncte (atât se acordau la victorie atunci) pentru a muta miza calificării la Bratislava, în ultimul meci din grupă, contra Cehoslovaciei. Orice alt rezultat ne-ar fi scos aproape definitiv din ecuația calificării. Suedia devenea mare favorită, deoarece bătuse Italia în deplasare cu 3-0.

Cipru – România, în 1983. Mircea Lucescu, probleme de efectiv

Selecționerul Mircea Lucescu a avut probleme mari la acel meci. Gino Iorgulescu a acuzat probleme medicale și în locul lui a jucat Alexandru Nicolae.

Balaci a lipsit, iar Il Luce l-a titularizat pe Gigi Mulțescu, înlocuit la pauză cu Hagi, care avea 18 ani. A fost primul meci al României din acele preliminarii în care a absentat „Minunea Blondă”. Balaci dirijase magistral jocul „tricolorilor” până atunci.

De asemenea, Geolgău, Augustin și Andone au absentat.  Tricolorii au luptat din greu, având şi un gol anulat. Finalmente, victoria a venit ȋn minutul 78, după o lovitură de cap a lui Laszlo Boloni. Centrarea i-a aparținut lui Michael Klein.

Peste două săptămâni, la Bratislava, România avea să remizeze cu Cehoslovacia, în meciul care care a trimis naționala la EURO 1984. A fost acel 1-1, în urma căruia România a lăsat acasă Suedia, Ceholslovacia și Italia (campioana mondială en titre).

Echipa folosită de Mircea Lucescu:

Lung  – Rednic, Al.Nicolae, Ștefănescu, Ungureanu – Țicleanu, Mulțescu (Hagi), Boloni, Klein – Coraș (73 Gabor), Cămătaru.

Pentru Mircea Lucescu, Cipru este un adversar amintiri însemnate. Dincolo de acel meci, din 1983, Lucescu a debutat, acasă, ca selecționer, tot contra Ciprului. S-a întâmplat la 1 mai 1982, la primul meci din preliminariile EURO 1984.

Selecționerul a ales ca loc de desfășurare a partidei orașul Hunedoara, unde încă figura ca antrenor-jucător. Și a introdus în primul „11” cinci fotbaliști de la Corvinul: Rednic, Bogdan, Gabor, Petcu și Văetuș. Rezervă a fost Dubinciuc, iar în afara lotului, Klein și Andone – accidentați.

România a învins cu 3-1, prin golurile lui Văetuș, Cămătaru și Boloni.

Și ca jucător, Mircea Lucescu are amintiri minunate contra Ciprului. Selecționerul a marcat primul să gol pentru echipa națională, la Nicosia, pe 3 decembrie 1966, în preliminariile CE 1968. Lucescu avea 21 de ani și 3 luni și juca în Divizia B, la Știința București. Devenise titular la națională într-o echipă în care în atac jucau Mircea Dridea, Constantin Frățilă și Ion Pârcălab.

Publicat: 10 10. 2024, 09:55
Actualizat: 10 10. 2024, 20:13