Cîrțu: „Domenech a fost un jucător modest!”
În 1982, Raymond Domenech a jucat împotriva Universității Craiova în turul III al Cupei UEFA, în partida pe care Girodins Bordeaux o câștiga în fața Științei cu 1-0, prin golul lui Giresse.
Domenech era fundașul dreapta al francezilor eliminați de Universitatea în meciul retur, câștigat cu 2-0 de olteni, și evolua și în naționala „Les bleus“. Sorin Cîrțu l-a întâlnit de trei ori în carieră pe Domenech, în acel meci cu Bordeaux ca jucător, apoi de două ori ca antrenor principal. „Am jucat atunci în 1982 împotriva lui, dar nu era cine știe ce fotbalist, adică modestino. În partida de la Craiova nu a jucat, când noi ne-am calificat, știu că pentru noi au marcat Țicleanu și Geolgău. Eu am evoluat pe final la Bordeaux, iar la Craiova (foto mic) am jucat mai mult. Apoi am fost invitați în 1992 la Lyon de către Bertrand Lacombe, cu care sunt foarte bun prieten, și am bătut cu Craiova pe Olympique Lyon cu 3-1 într-un amical. Antrenor la Lyon era Domenech și după aceea m-am văzut cu el la echipa națională de tineret a Franței, când am remizat în deplasare, 0-0“, a afirmat Sorinaccio.
Acesta a explicat că îl apreciază mai mult ca antrenor pe Domenech și știe cum ar putea naționala noastră să surprindă Franța. „Îmi place de el ca antrenor, se bazează mult pe stilul italian. Nu-i place să riște. I-am studiat jocul și am văzut că este adeptul sistemului 4-5-1, nu-l interesează să facă spectacol și asta ar putea fi în folosul nostru“, povestește Cîrțu.
"Spre deosebire de alții, eu nu am avut așa noroc ca fotbalist. Era o concurență fantastică în acea echipă a Craiovei Maxima, unde nu existau jucători de umplutură" – Sorin Cîrțu, antrenor Pandurii Târgu-Jiu