Tricolorii speră ca meciul cu Austria să aducă o revitalizare la echipa națională. Mijlocașul lui Lokomotiv Moscova și al echipei naționale, Răzvan Cociș vrea ca suporterii să fie mult mai aproape de echipă și nu înțelege de ce lumea îl critică atât de dur pe Victor Pițurcă și a mărturisit că îndepărtarea selecționerului ar fi pripită.
"Numai în pielea lui Pițurcă să nu fi. El este antrenorul și el trebuie să răspundă de rezultate. Nu ne-a cerut să jucăm pentru el, nu e genul de om care să facă acest lucru. Se vorbește prea repede de demisia lui Pițurcă. Ne pare rău că nu l-am ajutat. Am obținut un rezultat care ne-a dat peste cap. Nu știu cât ține de scaunul naționalei. El vrea să scoată ce e mai bun din această echipă națională. Am văzut că în ultimul timp suporterii sunt mai preocupați de ceea ce fac echipele lor de club, nu ce face echipa națională. A fost o serie lungă de insuccese. Am mers la un turneu final la care am încercat mult și nu s-a reușit. Vor fi câțiva jucători care se retrag, dar numai doi sau trei, nu toată generația. Noi ne-am revenit după eșecul cu Serbia, suntem profesioniști și vrem să scoatem maximul din acest joc", a spus Răzvan Cociș.
Meciul dintre Austria și România se va juca mâine de la ora 21:30 și va fi transmis în direct pe Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER