„Cocoșii” n-au dat doi bani pe gazon!

Dacă ziariștii francezi au fost preocupați să studieze fiecare denivelare a gazonului din Constanța, jucătorii nu au părut interesați de acest lucru.

„Albaștrii” s-au strâns în „găști” la centrul terenului (foto) și au discutat între ei, fără a analiza starea gazonului. Doar Domenech s-a plimbat și a cântărit atent cu privirea chiar și porțile stadionului din Constanța.

Domenech, la sfat cu Vieira și Henry

Exact pe gazonul de la Constanța, antrenorul Franței, Raymond Domenech, a ținut să aibă o ultimă discuție înainte de meci cu doi dintre elevii săi. Timp de aproape 10 minute, tehnicianul „albaștrilor” a discutat cu Vieira, jucător pe care nu a putut conta la Euro, fiind accidentat. Domenech a schimbat câteva vorbe și cu Henry, dar atacantul era mai mult preocupat să le acorde autografe fanilor, decât de ce îi spunea selecționerul.

Publicat: 11 10. 2008, 21:38
Actualizat: 12 10. 2008, 08:28