Coman:** „Nu era normal să fiu convocat la națională”

Dani Coman a ieșit din circuitul naționalei din cauza seriilor de accidentări suferite. Problemele de sănătate și cele avute la fostul club l-au privat pe unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai țări de convocările la națională.

Odată cu transferul la Brașov, toată lumea se aștepta ca Robocop să primească în sfârșit telegrama lui Pițurcă. Din păcate, ghinioanele au continuat pentru portarul lui Răzvan Lucescu. În ultima etapă s-a accidentat, dar din fericire perioada de recuperare a fost una extrem de scurtă, astfel că ar fi fost apt pentru meciul de la Constanța.

Totuși, convocarea nu a sosit, dar Dani Coman recunoaște că nici nu ar fi meritat-o. În condițiile în care a reușit să apere destul de puțin în ultima perioadă, portarul spune că nu s-ar fi justificat să fie chemat la lot.

", a precizat Coman pentru site-ul oficial al clubului.

În ceea ce privește meciul cu Serbia, Robocop rămâne cât se poate de optimist: "".

Publicat: 26 03. 2009, 10:24
Actualizat: 26 03. 2009, 11:14