Componenții Generației de Aur despre decizia lui Burleanu de a numi un centru regional „Generația Euro 2016”: „Cred că o face pentru că este primul său mandat la FRF. Ar fi trebuit să poarte numele lui Hagi”
Într-un interviu acordat pentru ProSport, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a declarat că, alături de Ciprian Marica, a stabilit ca unul dintre centrele regionale să poarte numele „Generația Euro 2016”, în cazul în care naționala condusă de Victor Pițurcă se va califica la turneul final găzduit de Franța.
Punerea în practică a unei astfel de inițiative pare exagerată în condițiile în care, pentru prima dată în istorie, la campionatul european vor participa 24 de echipe și nu 16. În plus, România se află într-o grupă accesibilă, care nu conține niciun nume mare al fotbalului european, excepție fiind Grecia, națională pe care România a învins-o la Pireu cu scorul de 1-0. ProSport a contactat patru componenți ai Generației de Aur pentru a comenta decizia lui Răzvan Burleanu. Cu excepția lui Daniel Prodan, foștii jucători români sunt de acord cu decizia președintelui FRF, dar atrag atenția asupra faptului că nu numele contează, ci pregătirea de care au parte tinerii jucători într-un astfel de centru.
Sabău este de acord cu inițiativa, dar crede că numele lui Hagi ar fi fost mai potrivit
Ioan Ovidiu Sabău (46 de ani) îmbrățișează inițiativa lui Răzvan Burleanu de a numi primul centru regional de dezvoltare Generația Euro 2016. „Este foarte bine dacă se va întâmpla așa. Jucătorii trebuie să fie apreciați. Este o idee cu care sunt de acord, înseamnă că efortul lor nu este trecut cu vederea. Eu știu ce înseamnă meseria de fotbalist. Cred că o face și pentru că este primul său mandat la Federația Română de Fotbal și ar reuși o calificare importantă. Orice astfel de calificare este o performanță”.
Chestionat dacă un astfel de centru nu ar trebui să poarte numele Generației de Aur sau cel al unui fost mare component, Sabău consideră că ar fi fost nimerit să se numească Gheorghe Hagi: „Ar putea să aibă numele lui Hagi pentru că este un simbol al fotbalului internațional. Ar fi un semn de apreciere, nu de respect. În România nici măcar Hagi nu este apreciat și nu mă refer la federație. Mă refer la societatea românească. Așa suntem noi românii, ne invidiem valorile. Dacă cineva performează într-un anumit aspect, noi nu încercăm să atingem performanțele lui. Noi îl invidiem”.
Ioan Ovidiu Sabău este de acord cu inițiativa lui Burleanu, dar crede că potrivit ar fi fost ca centrul regional să poarte numele lui Gică Hagi
Antrenorul meu de la copii și juniori ne învăța și cum să ne spălăm și să ne îmbrăcăm înainte de a ne arăta cum să lovim mingea. E indicat ca antrenorii să le indice câteva valori. Cel care aleargă și face efort, e considerat de multe ori fraier.
Ioan Ovidiu Sabău, fost internațional român
Florin Prunea (46 de ani) este de acord ca primul centru regional de formare al jucătorilor care va fi gata să fie denumit „Generația Euro 2016”: „În primul rând important este că se va înființa un astfel de centru. Cum se va numi el este mai puțin important. Cel mai probabil federația a decis acest lucru pentru a-i stimula și mai mult pe jucători să obțină calificarea”.
Prodan nu are niciun fel de încredre în Burleanu: „E un politruc. De șase luni minte cum respiră”
De cealaltă parte, Daniel Prodan (42 de ani) nu a dorit să comenteze posibilitatea ca primul centru de dezvoltarea regională să poarte denumirea de „Generația Euro 2016” dintr-un motiv foarte simplu: nu crede că acest centru va fi creat. „Având în vedere că cel care conduce Federația Română de Fotbal este un politruc, nu o să fie gata niciun centru. De șase luni minte cum respiră. El manipulează prin informare, informare greșită desigur. Asta a învățat la SNSPA”. Și dacă s-ar construi un astfel de centru, Prodan nu crede în eficiența lui: „Sunt foarte pesimist. După ce strategie o să-i antreneze? A făcut o campanie cu mingi pentru copii (n.r.- Mingea e la voi), dar ce o să facă cu ele ? O să le pună mingiile în mână ? Nu avem un manual după care se vor antrena”.
Prodan a vorbit în termeni duri și despre Secretarul General al FRF, Gheorghe Chivorchian: „L-a adus pe Gheorghe Chivorchian care este membru de onoare al Generației Cooperativei”.
Florin Răducioiu, selecționerul naționalei sub 17 ani, a discutat și el despre ideea lui Răzvan Burleanu: „Pentru 2016 ar trebui în primul rând să ne calificăm. Sunt convins că va apărea o nouă generație, nu știu când, dar am datoria de a fi optimist. Am dispărut de pe plan european. Au trecut ceva ani, sunt alți jucători. E cu siguranță o diferență între Generația de Aur și cea actuală. Dar trebuie să sperăm, de ce nu?”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă.
Didi Prodan a devenit cunoscut în ultimele șase luni din cauza conflictului permanent pe care îl are cu Răzvan Burleanu. La ultima conferință de presă a lui Mircea Sandu, acesta a împărțit discursul fostului președinte FRF jurnaliștilor prezenți în sală