Confesiunea tulburătoare a lui Andrei Rațiu, patriotul luptător și umil dorit de marile forțe ale Europei: „La 17 ani am zburat prima oară cu avionul. Mi-am descoperit casa, România, iar acum urlu fiecare cuvânt din imn când simt că mă întorc acasă!”. EXCLUSIV

Andrei Rațiu e dorit de Barcelona. De Real Madrid. De Aletico Madrid. În Premier League. Sunt bucăți care pentru noi contează deși nu cunoaștem deplinătatea adevărului compus de ele. Ce contează pentru Andrei? Credința dintotdeauna că are un drum și convingerea lui incredibilă că poate și mai mult. Când ne spunea, acum doi ani, am trecut repede peste.

În fiecare week-end, căutăm meciurile lui Rayo Vallecano și ne luăm mândri porția de La Liga cu el. Hai, ce star cu cotă de rupe transfermarkt-ul mai blochează băiatul ăsta? Mai inventează un gol fundașul nostru, românașul nostru? Pentru o țară dezarticulată, scindată, suferind umilitor și nejustificat, Andrei Rațiu e deopotrivă globalism și suveranism. Ce triumf inconștient!

Are soție iberică. Cel mai european tricolor, dacă vreți. Cu părul albastru fulgerând pe cerul unui EURO care ne-a zguduit ființa vlăguită. Dar nu e el și naționalismul esențelor profunde când iubește cu fapte și lacrimi România, nu cu declarații și amânări? Nu a plecat el de la 6 ani din țară, nu s-au chinuit ai lui muncind în construcții și restaurante ca să-l vadă om? Nu e tocmai România de care avem nevoie ca să nu ne pierdem, când el căsătorește fără să știe, într-o singură fire, smerenia curată și lupta îndârjită?

Așa l-am cunoscut pe Andrei Rațiu. Așa era la Villarreal, așa a rămas la Huesca, într-un colț de Aragon, așa îl găsesc acum la Madrid, când Europa fotbalului mare îl curtează. Nimic străin din patria trufiei în cuvintele lui, în reacțiile lui: copilul din comuna Unirea, de lângă Aiud, privește prin geamul unui avion spre România. Cea mai tulburătoare lecție e totdeauna cea care nu s-a vrut nici măcar o secundă lecție.

Andrei Rațiu într-un interviu special în exclusivitate pentru ProSport

ProSport: În noiembrie 2023, fix după debutul în La Liga, 0-0 pe Bernabeu împotriva Realului, meci senzațional în care i-ai anihilat pe Vinicius jr. și Bellingham, primul interviu l-ai oferit aici, pentru ProSport. Ne „avertizai” că e doar începutul, că poți mult mai mult. 

Andrei Rațiu: Da, tu mă cunoști de mulți ani și știi că eu nu sunt genul care să spun lucruri doar ca să sune bine. Sau doar așa, ca să am niște cuvinte spuse… Asta am simțit atunci cu adevărat. Și mă bucur că am putut să mă țin de cuvânt (râde).

Și acum simți că se poate mai mult, de aici încolo?

Da, eu simt că pot mult mai mult și de acum încolo! În perioada de atunci știam clar, eram convins, că singurul lucru care îmi lipsește este mai multă încredere, adică să fiu jucat mai mult, să am șansa mea și minutele mele pe teren. Eram sigur că dacă vin lucrurile astea, eu am tot ce îmi trebuie ca să reușesc. Trebuia să am meciuri ca să mă arăt, să mă vadă lumea cum sunt ca fotbalist. Iar de-acum încolo cred că se poate și mai mult pentru că mă bazez pe asta: azi am mai multă experiență la nivel înalt. Am strâns dueluri tari în La Liga, dueluri cu naționala la EURO 2024… Pot și mai mult!

„Eu și Rayo semănăm cumva. E presiunea care contează, nu cea superficială”

Rayo Vallecano e un club cu un spirit aparte. Simți că te-a ajutat și asta în adaptarea ta la nivel înalt?

Să știi că m-am gândit și eu mult și e foarte adevărat. Rayo e un club cu o forță uriașă din partea oamenilor, a suporterilor, dar și un club care știe cum să fie umil în sensul bun. Pentru că reprezintă un cartier și o zonă de oameni care nu sunt cei mai bogați din lume. Sunt oamenii luptători, muncitori. Semănăm cumva. Iar asta m-a ajutat. La Rayo nu există presiune din aceea superficială, e doar presiunea de a face rezultate care să bucure oamenii, și cam asta cred că e presiunea care contează cel mai mult, până la urmă. În plus, față de tot ce știam înainte să ajung la Rayo, am descoperit la echipă lucruri noi care m-au ajutat.

Îmi povestești despre ele?

Da, sigur! Dincolo de istoria lui Rayo, de filozofia clubului, am găsit o echipă cu un stil care mi-a convenit foarte mult. Și sunt jucători care sunt de mulți ani la echipă, foarte uniți, o atmosferă chiar de echipă. Cred că ei s-au simțit și se simt fericiți cu mine. Obiectivul nostru în acest sezon era să nu retrogradăm. Dar uite că din unitate și cu multă luptă e posibil să realizăm ce nu credeau mulți!

De unde își ia puterea specială pentru meciurile din La Liga

Care e stadionul din Spania pe care simți, din punct de vedere al atmosferei, că e cel mai greu să joci ca oaspete?

M-a impresionat atmosfera când am jucat la Betis Sevilla, fanii ajută extraordinar jocul gazdelor. E greu să joci acolo, dar mi-a și plăcut foarte mult să văd așa ceva. Apoi, la Alaves e iarăși foarte greu. E stadion compact, micuț, se face o atmosferă specială. Dar să știi că și la noi, la Rayo acasă, e greu tare pentru oaspeți! Tot pentru că e cumva compact stadionul, avem fani care fac atmosferă dificilă rău pentru oricine vine la noi!

Sunt mulți români între fanii lui Rayo Vallecano?

Daaa, mulți tare de tot! Românii sunt peste tot în Spania, normal, dar mai ales în comunitățile mai mici din jurul Madridului. Iar Vallecas… plin de români și pe-aici (râde). În timpul meciurilor de acasă, aproape de fiecare dată când mă uit în tribune văd un steag de-al României, văd un mesaj în română. Și mă bucur, eu le caut mereu ca să capăt și mai multă putere. Iau de-acolo o putere specială.

Românii de-acasă au ajuns să aștepte etapă de etapă meciurile lui Rayo, ca să te urmărească.

Mă bucur nespus, primesc poate mii de mesaje, simt că e așa. Sper să le dau totul înapoi, toată afecțiunea să o răsplătesc, încet-încet, puțin câte puțin, cum pot eu. Știu că mai ales la lot trebuie să fac asta, la echipa națională.

Cum arată o zi obișnuită din viața lui Andrei Rațiu

Devine obositor să te tot întrebe jurnaliștii în ultima vreme despre următorul transfer?

Nu.

Cum nu?! Adică, de ce?

E normal, trebuie își facă treaba. Și e normal să și-o facă așa. Eu mi-am dorit să ajung aici, la acest nivel, iar acest nivel aduce toate lucrurile astea la pachet. Mă gândesc mereu că mă întreabă de transferuri pentru că am ajuns în punctul în care sunt apreciat, sunt dorit, și mă bucură, de ce să fie obositor… Nu doar pe mine mă întreabă, pe orice jucător care își face treaba bine.

Cum arată acum o zi obișnuită din viața ta când nu ai antrenament sau meci?

Păi, uite, îți povestesc ce am făcut azi, când am fost liber, pentru că, în linii mari, cam așa arată toate zilele libere. Nu te aștepta la ceva spectaculos, știi că sunt un băiat liniștit! Dimineață am mers la cumpărături cu soția, uneori mai facem și câte o plimbare dimineața. Fetița e la grădiniță. Fiind liber, abia aștept să iau prânzul cu soția, e un moment important la care țin mult și de care mă bucur când am zi liberă. Apoi, după-amiaza mă odihnesc puțin, dorm după prânz. Vine fetița de la grădiniță și… tot programul de-aici încolo e programul ei! Petrec aproape tot timpul cu ea, dacă sunt acasă.

Vei deveni pentru a doua oară tată. S-a cam dus vremea când te jucai Fortnite?

S-a cam dus! S-a cam dus de tot. Încă de la nașterea fetiței a cam început să se ducă, treptat… adio! Sincer, nici nu mai știu de când am deschis laptopul. Și nici nu mai știu pe unde e pus Playstation-ul…

„Treaba mea e să încerc mereu să fiu mai bun ca jucător, dar știu că o să rămân la fel ca om”

Andrei, cum de reușești să rămâi tu însuți sub toată presiunea asta? Chiar nu e vorba de flatat, dar presa europeană vorbește despre mutarea ta la Barcelona, la Real Madrid, la Atletico Madrid, în Premier League și te simt același dintotdeauna… Cum de nu te ia valul, pe bune?

Pur și simplu mă concentrez pe munca mea. Eu am un drum al meu. Nu mi se pare prea greu sau ceva extraordinar, eu așa am fost de la început, așa am rămas… și cred că așa o să rămân mereu. Mă concentrez pe ce avem de făcut la Rayo, pe antrenamente, pe meciuri… Știu clar în cap că nu e treaba mea legată de transferuri, treaba mea e să joc fotbal și să o fac din ce în ce mai bine. Nu mă uit mai departe, pur și simplu.

Dar ce crezi că te ajută, până la urmă, să iei lucrurile așa?

Cred că foarte mult contează cum am fost crescut și educat. Eu sunt un tip foarte apropiat de familie, știi bine. Sunt un băiat modest și serios. Apoi, cred că mai contează și faptul că, de multe ori, chiar sunt un băiat mai închis, așa… față de ceilalți. Îmi e greu să mă deschid. Foarte greu și abia după ce am suficientă încredere, după ce simt eu niște semnal de încredere, nici nu știu să-ți spun exact care. Mă gândesc că lucrul ăsta, felul ăsta de a fi, mă ajută și când vine vorba de alte lucruri din exterior, nu doar legat de oameni.

Dacă tu nu te-ai schimbat, viața ta dincolo de tine, ca să spun așa, s-a schimbat? 

Am devenit mai cunoscut, se vede în social media și la câți oameni mă opresc pe stradă acum. Dar nu mă afectează, chiar dacă e o schimbare. Mă bucur de tot ce se întâmplă. Prima oară când am început să trăiesc așa ceva era la Huesca, pentru că jucam pentru echipa unui oraș de 50.000 de locuitori, normal că pe stradă te oprește toată lumea. Apoi, când românii din țară m-au descoperit la națională, de fiecare dată când eram în România eram oprit pe stradă. Treaba mea e să încerc mereu să fiu mai bun ca jucător dar știu că o să rămân la fel ca om.

„Nu dublu, triplu trebuie să muncești ca român ca să arăți cât ești de bun!”

Tot la final de 2023 îmi spuneai că naționala României te-a ajutat enorm la nivel mental, ai avut șansa să joci într-o perioadă când la Rayo nu prindeai minute. Ulterior, i-ai întors „ajutorul”, calificare la EURO 2024 și un turneu final foarte bun. Privind înapoi la vara trecută din Germania, cum ai rezuma totul în doar trei cuvinte?

Hm… Primul cuvânt ar fi: incredibil. Foarte mulți și-au dorit, nu știu câți chiar au crezut că se poate, deci… incredibil. Apoi: vis. Pentru că a devenit realitate un vis pe care eu l-am avut de copil și pe care toți băieții de la națională l-au avut la fel ca mine. Și al treilea cuvânt… nu știu dacă există, trebuie să îl inventăm cumva (râde).

De ce?

Un cuvânt care să însemne… mai mult decât vis. Pentru că ce am reușit la EURO are efecte multe, pozitive, pe termen lung. Dincolo de rezultate, România a fost pusă iar pe hartă. Și prin suporteri, pe hartă, și prin ce am demonstrat în teren, pe harta fotbalului. Se uită altfel lumea la noi acum, asta simt. Am câștigat respect. Am devenit și mai tari ca grup, dar și mai respectați.

Simți că un fotbalist din Estul Europei trebuie să muncească dublu pentru a reuși, comparativ cu unul francez, spaniol, englez sau german? Te întreb pentru că ideea asta mi-au spus-o, fix în această formă, mai mulți tricolori stranieri. Tu ești plecat de foarte mic din țară, de la 6 ani, poate vezi altfel lucrurile…

Nu văd diferit. E fix așa cum ți-au spus! Am simțit-o mereu, din prima zi, și o simți mereu, ca român. Ca să-ți faci un nume, nu dublu trebuie să muncești, triplu! Reprezinți altă cultură. Și o reprezinți la ei acasă! Dacă un jucător spaniol vine în România, din prima toată lumea se așteaptă la ceva extraordinar, că e bun. Doar pentru că e spaniol. Astea sunt prejudecățile. Când ești român în fotbalul din Europa, trebuie să muncești triplu ca să arăți cât ești bun.

Tricolorul Andrei Rațiu de la Edi Iordănescu la Mircea Lucescu

Cum ai primit vestea că Edi Iordănescu nu va mai continua?

Când am auzit că nu va continua nu am înțeles de ce. Am simțit că am atins un nivel al jocului și o imagine a echipei pe care el și le dorea.  El își dorise foarte mult aceste două lucruri, poate doar el a crezut cu adevărat că o să reușim să le atingem. Și, când am reușit, vestea că el pleacă nu am înțeles-o, poate m-am și înfuriat puțin. Dar m-am gândit mai bine și am înțeles că o decizie normală, sunt lucruri pe care trebuie să le înțelegi în tot contextul, viața e cel mai de preț lucru pe care îl avem și fiecare știe ce în sufletul lui, ce se întâmplă în viața lui. Îi mulțumesc foarte mult pentru tot ce a făcut pentru mine și tot ce am învățat de la el.

Cum a fost primul contact cu Mircea Lucescu la națională și cum e să lucrezi cu el?

Lucrasem cu Mirel Rădoi și cu Edi Iordănescu la națională, dar chiar nu știam la ce să mă aștept din partea noului selecționer, știam doar că sigur va fi ceva nou și că vine un antrenor cu o experiență incredibilă, la cel mai înalt nivel. Ce m-a impresionat a fost chiar prima impresie, una foarte pozitivă. Din prima zi mi-am dat seama că suntem pe aceeași viziune, că nu e nevoie de nicio trecere, de adaptare, a fost foarte confortabil pentru mine. În rest, clar, ai enorm de învățat în fiecare moment de la un asemenea antrenor, e o șansă să poți lucra cu el!

Dorul de piure cu lapte al bunicii și cuvintele imnului urlate tare, tare, tare…

Atunci ai văzut prima oară Bucureștiul la 17 ani, îmi povesteai cândva…

Da, a fost prima oară când am zburat cu avionul. Din Spania, unde eram la Villarreal, am fost convocat de România Under 18. A fost prima oară cu avionul, chiar și când ne-am mutat în Spania, când eu aveam 6 ani, am călătorit cu mașina. Mereu mă gândesc la drumul acela cu avionul, de la 17 ani, spre România. Emoțiile au rămas și azi tot la fel de puternice, intensitatea, dar sunt alte emoții, diferite total… (se emoționează și vocea îi tremură).

Adică?

Atunci aveam emoții că îmi descopăr casa. Acum am emoții că abia aștept să cânt iar imnul cu românii pe stadion. Emoțiile când simți că te întorci acasă.

La ce te gândești când cânți imnul României pe stadion?

Nu am prea multe gânduri în momentele alea. E o stare. Aud oamenii din tribune cum cântă, aud colegii lângă mine cum cântă, și îmi vine să cânt din ce în ce mai tare, să urlu fiecare cuvânt, să se audă imnul tare, tare, tare! Mi se face pielea de găină când îți povestesc… Toată toată motivația posibilă în lumea asta o simt atunci….

Mai mănânci piure de cartofi făcut cu lapte, așa cum îl făcea bunica ta?

Pfaaaa, tu știi cât îmi place… mi-ai făcut o poftă… că n-am mai mâncat de ceva vreme…

Pe mine m-a impresionat Andrei. Sunt foarte, foarte bun prieten cu el. Eu sunt de lângă Alba-Iulia, el din Aiud. Mi s-a părut incredibil. Să pleci la 4-5 ani din țară, să nu te întorci până acum și să știi atât de bine limba, să continui să vorbești. Mai mult decât atât, să simți cum simte el pentru echipa națională și cum joacă. Adică îl văd zi de zi la antrenamente, mă uit la videoclipuri, îl văd cu câtă pasiune cântă imnul… Cred că sunt puțini jucători în situația lui. Acum are 26 de ani, deci să fii plecat de vreo 20 de ani din țară și să nu te întorci unde te-ai născut, dar să trăiești așa pentru România, mi se pare incredibil. Sunt alții care poate n-au fost plecați atât de mult ca el și nu au aceeași pasiune pentru România” – Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României