Internaționalul român Denis Drăguș (25 de ani) a avut parte de un moment emoționant, după victoria echipei naționale cu Cipru, scor 3-0. Fotbalistul a primit un telefon special din partea familiei.
Fiica lui cea mică, Derya – Sarah, a sărbătorit duminică, 13 octombrie, primul an de viață.
Conversația și cu fiica mai mare, Gloria, l-a emoționat profund pe fotbalistul român.
„1 an a împlinit?! Cum ați strigat voi după meci? Ai învățat-o și pe Dery să cânte? Să o înveți și pe ea, tati, să cânte așa! Bravo, tati, bravo, iubita mea! Pa, tati! Pa, iubita mea!”, a spus plin de emoție Denis Drăguș.
Conversația dintre Denis Drăguș și familia sa a fost făcută publică de cei de la FRF printr-un videoclip postat pe pagina oficială.
„Emoții după victorie! După succesul tricolorilor din Cipru, Denis Drăguș și-a sunat familia pentru un moment special. Azi e ziua fetiței lui celei mici și, deși e departe, bucuria lor se simte aproape.
«La mulți ani, iubita mea! Tata te iubește!». Sunt momente care ne amintesc ce contează cu adevărat în viață: familia, iubirea și susținerea celor dragi. Felicitări, Denis, și la mulți ani micuței tale! Victoriile pe teren sunt frumoase, dar nimic nu se compară cu bucuria de acasă! #GeneratiaDeSuflet”, se arată în clipul postat de cei de la FRF, pe pagina de Facebook.
Internaționalul român a fost transferat în această vară de Trabzonspor de la Standard Liege în schimbul sumei de 1,7 milioane de euro. Se pare că nu a reușit să se integreze, el reușind să marcheze doar un gol și să ofere o pasă decisivă în cele 13 partide jucate.
„Denis Drăguș, care s-a alăturat în această vară celor de la Trabzonspor de la Standard Liege pentru 1,7 milioane de euro, nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor și a devenit unul dintre cei mai criticați jucători din echipă.
Până acum a reușit să contribuie cu un singur gol și cu o pasă decisivă în 13 meciuri la Trabzonspor. Fotbalistul român nu a reușit să repete performanțele impresionante din sezonul trecut, de când era jucătorul lui Gaziantep. În timp ce viitorul lui Drăguș la Trabzonspor rămâne incert, veștile despre o posibilă plecare au început să apară. În mijlocul acestor discuții, a apărut și o declarație a fostului său antrenor, Marius Șumudică. Antrenorul lui Rapid a spus că fostul său elev are ușile deschise la echipa sa dacă nu va reuși să se impună la Trabzonspor”, au notat jurnaliștii turci de la 61saat.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER