Contra dă vina pe jucători: „Greșelile te costă puncte, calificări. Dacă nu înțelegem…”. Pe cine a remarcat „Guriță” și un anunț: Ianis titular în Malta!

Cosmin Contra a analizat, la cald, prestația tricolorilor în partida Norvegia – România 2-2, la Oslo. „Guriță” a catalogat drept un egal norocos rezultatul obținut și a dat vina pe jucători pentru greșelile copilărești de la cele două goluri încasate. Selecționerul României a anunțat că Ianis Hagi (20 de ani) va fi titular în meciul cu Malta, de luni.

„Un egal norocos, la felul cum am jucat până la 2-0… Continuăm să facem greșeli care la nivelul ăsta te costă puncte, te costă o calificare. Dacă nu înțelegem, dacă nu punem în aplicare ceea ce facem la antrenamente, vom avea mult de suferit. Felicit jucătorii, am știut că Norvegia e o echipă bună, cu jucători dezechilibranți. Ne-au pus mari probleme pe contraatact. N-am știut să citim jocul lor.

Sunt goluri care puteau fi evitate, dar cum am zis. După 2-0 am schimbat un pic tactica, Ianis a intrat foarte bine, Maxim a intrat foarte bine, Țucudean la fel, au schimbat un pic jocul nostru. Chiar dacă este un egal norocos, este un egal care ne poate califica. Sunt șanse, important e să ne refacem și luni, în Malta, să câștigăm. Depindem de noi.

Avem multe de învățat și trebuie să învătăm din greșeli. Sunt bucuros pentru acest punct, sunt foarte atent la meciul din seara asta și voi încerca să iau anumite decizii pentru meciul de luni”, a spus Contra, la flash-interviul de după meci, la Pro TV.

Contra a remarcat slăbiciunea de care România a dat dovadă în flancul stâng, unde Toșca și Grozav nu s-au ridicat la nivelul așteptat, apoi a anunțat că vor fi schimbări pentru partida din Malta, iar una dintre ele va fi titularizarea lui Ianis Hagi. „Toșca a crescut în joc, a suferit pentru că n-au vorbit între ei. N-am avut aceeași agresivitate ca în flancul drept. Odegaard este un jucător care poate dezechilibra. Am suferit pe acea parte, am încercat să fac anumite corecturi, schimbări.

Cred că toată lumea e motivată, e clar că sunt antrenor, trebuie să iau decizi, să analizez acest joc. Cei care au intrat, cu ei am avut mai multă prezență în atac, am marcat cele două goluri. Ianis va fi sută la sută titular în Malta. Dacă nu-l tratăm serios, se poate complica meciul, trebuie să fim serioși. Trebuie să fim foarte concentrați.

Mă aștept la mult mai mult de la Gicu Grozav. Eu știu ce poate, îmi place foarte mult, are niște calități pe care nu și le-a pus în valoare în seara asta, dar încerc pe viitor să fiu mai inspirat”, a conchis Contra.

România a terminat 2-2 partida de la Oslo, cu Norvegia, după golurile marcate de Elyounoussi (56) și Odegaard (70), respectiv Keșeru (76, 90+2). Naționala va juca luni contra Maltei, de la ora 21:45, al patrulea meci din grupa F de calificare la Euro 2020.

Publicat: 08 06. 2019, 00:06
Actualizat: 08 06. 2019, 00:07