Contra e contra strategiei lui Iordănescu: „Se pare că ne place 0-0. Suntem cea mai bună echipă din Europa, defensiv, și cea mai slabă ofensiv, după Gibraltar”

Cosmin Contra, fostul fundaș dreapta al naționalei, a vorbit la Digisport despre ultimele evoluții ale primei reprezentative. Component al echipei României la Euro 2000 și Euro 2008, timișoreanul cu 73 de selecții în prima reprezentativă critică partitura abordată de Anghel Iordănescu în meciurile cu Ungaria (0-0) și Grecia (0-0).

„Se pare că ne place 0-0. Cea mai bună echipă din Europa, defensiv, și cea mai slabă ofensiv, după Gibraltar. Planul tactic a fost ce s-a văzut, a riscat doar ultimele 10 minute, când a băgat doi atacanți. În rest, probabil s-a dorit să nu se primească gol. Cu 4 puncte suntem calificați 100%. Dar s-a văzut că Faroe primește foarte puține goluri, dar și înscrie și produce surprize. Cel mai sigur e să câștigăm primul meci cu Finlanda și să facem un egal în Faroe”, a spus „Guriță” la Digisport.

Fostul jucător de la AC Milan consideră că Ciprian Marica trebuia să fie prezent în lotul naționalei. „Trebuie să încercăm să fim mai ofensivi acasă, să riscăm mai mult în atac. Dacă ajungem să îl avem pe Torje cel mai periculos om în atac, avem o problemă. Eu cred că Ciprian Marica nu trebuia să lipsească din aceste două meciuri. Are o mare experiență și se poate bate cu fundași masivi, ca cei ai Ungariei și Greciei. Cred că Ciprian Marica, o repriză, n-ar fi fost rău. Nu avem soluții viabile și n-ar fi fost rău să fie Marica în lotul echipei naționale. Ar fi adus plusul ăla în atac. Atacanții pe care i-am avut nu puteau fizic să se bată cu fundașii centrali ai adversarilor”


Rezultate România preliminarii Euro 2016, Grupa F:

  • Grecia – România 0-1 (C. Marica ’10)
  • România – Ungaria 1-1 (Rusescu ’45 / Dzsudzsak ’82)
  • Finlanda – România 0-2 (B. Stancu ’54, ’83)
  • România – Irlanda de Nord 2-0 (Papp ’74, ’79)
  • România – Insulele Feroe 1-0 (Keșeru ’21)
  • Irlanda de Nord – România 0-0
  • Ungaria – România 0-0

CLASAMENT

 

  GRUPA F – EURO 2016  
Loc Tară Pct.
1 Irlanda de Nord 17
2 România 16
3 Ungaria 13
4 Finlanda 10
5 Insulele Feroe 6
6 Grecia 3

 

  Calificare Euro 2016
  Baraj Euro 2016

Program meciuri Grupa F – Preliminarii Euro 2016

Etapa a opta – 7 septembrie 2015

  • Finlanda – Insulele Feroe 1-0 (Pohjanpalo 23)
  • Irlanda de Nord – Ungaria 1-1 (Lafferty 90+4 / Guzmics 74)
  • România – Grecia 0-0


Etapa a noua – 8 octombrie 2015

  • Ungaria – Insulele Feroe
  • Irlanda de Nord – Grecia
  • România – Finlanda


Ultima rundă – 11 octombrie 2015

  • Insulele Feroe – România
  • Finlanda – Irlanda de Nord
  • Grecia – Ungaria
Publicat: 08 09. 2015, 22:19
Actualizat: 08 09. 2015, 22:21