România a debutat șters în Liga Națiunilor, 0-0 cu Muntenegru, dar Cosmin Contra (42 de ani) are încredere că lucrurile vor sta altfel la partida cu Serbia, de la Belgrad, una de care nu se teme. La conferința premergătoare partidei, selecționerul a fost deranjat când a venit vorba despre accidentările din cele două loturi.
Egalul cu vecinii sârbilor nu-l sperie atât de tare pe Contra, care știe, deja, că adversarii de luni seară vor încerca să dea o primă lovitură cât mai repede, pentru a-și face meciul mai ușor: „Nu îmi e frică niciodată. Există respect pentru naționala Serbiei, una puternică din toate punctele de vedere, dar frică niciodată. Am încredere maximă în jucătorii mei. Sper ca mâine să ne facem jocul și să scoatem un rezultat cât mai bun. Naționala Serbiei e una ofensivă, știu că va pune presiune din primul minut, să încerce să scrie cât mai repede. Am discutat mult cu băieții despre calitățile lor. Am încredere că vom face un meci mare, care să ne aducă un rezultat bun”, a declarat Contra, duminică seară.
Cu Chiricheș și Pintilii accidentați și săriți din schemă pentru a doua partidă din Liga Națiunilor, Contra a avut un moment de nervozitate: „S-a vorbit despre accidentările lor, dar nu și despre ale noastre. Haideți să vi le zic. Deac, Grozav, Răzvan Marin, Dragoș Grigore și Florin Andone. Sunt cinci jucători care ar fi putut intra oricând în primul 11. Despre asta de ce nu s-a vorbit?”, a transmis selecționerul, vizibil deranjat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER