Contra, reacție „tare”: „Sunt fericit și mândru de acești băieți, dar suntem negativi și vedem partea goală a paharului. Îmi asum vina pentru ratarea obiectivului!” Ce a spus despre preliminariile EURO 2020 și oferta de la Al Nassr: „Iar facem asta?”

Contra, reacție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra (42 de ani) e fericit pentru atitudinea arătată de tricolori în victoria cu Muntenegru, 1-0, la Podgorica, dar rămâne cu o părere de rău pentru faptul că nu am marcat golul care să ne ducă în urna a treia a preliminariilor pentru EURO 2020. Într-un discurs în care a vorbit despre „negativismul” și „partea goală a paharului”, selecționerul a catalogat drept zvonuri informațiile care-l dau pe lista lui Al Nassr, locul al doilea din campionatul Arabiei Saudite.

„Sunt jumătate fericit. Sunt fericit pentru atitudine și joc, dar pe jumătate fericit pentru că n-am înscris mai multe goluri și nu am terminat între primele două echipe de pe locul al treilea. Nu am ce să le reproșez băieților, după un efort mare cu Lituania, pe un teren greu, am făcut un meci extraordinar din toate punctele de vedere. Păcat că am înscris doar un gol și nu am marcat golul care ne trebuia ca să ne îndeplinim obiectivul. Dar sunt fericit și mândru că am acești jucători. Dacă vom avea această atitudine pe orice teren, ar fi un lucru extraordinar”, a spus Contra, al cărui gând a zburat, instant, spre cele două puncte pierdute pe teren propriu, în debutul preliminariilor, contra Muntenegrului: „Am zis că regret cele două puncte pierdute în turul cu Muntenegru. Dar să nu uităm că în aceste preliminarii am jucat două meciuri fără spectatori acasă. În acel prim meci în care aveam nevoie de aportul publicului nu l-am avut. Dar am încredere că putem să intrăm pe teren și să nu ne fie frică de niciun adversar”.

Selecționerul preferă să rămână cu campania terminată neînvins în Liga Națiunilor, acceptă că nu a îndeplinit obiectivul și iese la atac: „În loc să-i felicităm pe băieți pentru joc..Am avut un adversar bun în față, am fost într-o grupă cu o echipă calificată la Mondial, Serbia, care a meritat acest prim loc. Dar felul în care ne-am bătut și ne-am dorit fiecare victorie mă face să fiu încrezător pentru preliminariile de anul viitor. Întotdeauna suntem negativi, căutăm întrebările prin care să punem negativismul sau eșecul din această grupă. E clar că neîndeplinirea obiectivului e un eșec, dar eu sunt fericit pentru că am văzut niște băieți care au dat totul pe teren. Am văzut o echipă cu personalitate, i-am ținut 25-30 de minute în jumătatea lor, puteam intra la pauză cu 2,3-0 liniștiți. Ă‚știa suntem noi, căutăm mereu partea mai puțin plină a paharului. Îmi asum vina, dar joacă și adversarii, care sunt unii puternici. În unele partide suntem mai inspirați, în alte meciuri adversarii ne punem în dificultate”, a mai punctat „Guriță”, la Pro X.

Nu-l sperie urna a patra și nu are ofertă din Arabia Saudită

Acum, pentru tricolori urmează preliminariile pentru EURO 2020, unele pe care le vom ataca din urna a patra, dar Contra nu se sperie: „Vom vedea la tragerea la sorți. Stați să vedem, poate nu vom avea o grupă grea, pentru că în fiecare urnă valorică sunt și adversari accesibili. Nu-mi doresc nimic, iar facem calcule că vom prinde grupa infernală? Ne putem califica cu această atitudine și cu această dorință. Intrăm pe teren și ne batem cu orice echipă! Aflăm adversarii, apoi vedem ce putem face, dacă avem șansă sau neșansă”, a mai declarat fostul fundaș dreapta, înainte să excludă varianta Al Nassr: „Acum o săptămână eram plecat că vine un alt antrenor, acum sunt zvonuri că am ofertă de nu știu unde. Doar zvonuri!”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×