Contra, sincer și dezamăgit: „Aceasta e zona vulnerabilă a echipei naționale. Îmi puneam mari speranțe în el, dar nu e în formă”. „Guriță” știe deja cu cine-l înlocuiește pe FCSB-istul cu start ratat în 2018: „E de mult pe listă”
Criticat public de Gigi Becali, scos din echipă înaintea meciurilor sau la pauză la ordinul finanțatorului, Dragoș Nedelcu (21 de ani) nu se regăsește în a doua parte a sezonului, iar forma sa slabă nu a fost trecută cu vederea de Cosmin Contra. Selecționerul s-a declarat dezamăgit de tânărul mijlocaș central, dar, imediat, a venit cu o soluție care i se pare foarte bună: Alexandru Crețu (25 de ani), mijlocașul lui Maribor.
Nedelcu, pe care multe voci autorizate din fotbalul românesc îl vedeau drept mijlocașul perfect lângă Pintilii la FCSB și lângă Răzvan Marin la echipa națională, are o iarnă presărată cu evoluții modeste, iar lipsa sa de formă îl îngrijorează pe „Guriță”, cel care credea că mijlocașul format de Hagi poate fi omul-cheie la mijlocul terenului: „Mijlocul terenului este zona vulnerabilă de la echipa națională. Îmi puneam mari speranțe în Nedelcu, dar în momentul de față nu este într-o formă foarte bună. Trebuie să urmăresc și să găsesc alte soluții”, a spus fostul fundaș dreapta, pentru Telekom Sport.
Evident, următoarea întrebare primită de selecționer s-a legat de numele unui înlocuitor, iar Contra nu a stat mult pe gânduri și l-a nominalizat pe Alexandru Crețu, mijlocașul defensiv pe care l-a chemat, în premieră, la meciul cu Israel. Mai înalt, mai puternic, cu patru ani în plus de experiență, Crețu a făcut o impresie bună în Slovenia, mai întâi la Olimpia Ljubljana, apoi la Maribor, suficient pentru a-i câștiga încrederea lui Contra: „Crețu este una dintre soluții, câștigăm în talie și în agresivitate. Crețu este de mult timp pe lista mea, încă de când am venit la echipa națională am început să-l urmăresc. A avut ceva probleme la Ljubljana, au vrut să-i prelungească acolo contractul, dar el n-a vrut. Acum s-a transferat la Maribor, un transfer reușit, unde este titular”, a adăugat „Guriță”.