Copos sare în sprijinul lui Răzvan:** „E un profesionist de marcă! Să credem în șansele noastre până la capăt”

Chiar dacă este tot mai contestat și mulți i-au cerut demisia
din postul de selecționer, Răzvan Lucescu are și câțiva
susținători.

Unul dintre aceștia este patronul Rapidului, George Copos, care are
în continuare încredere în capacitatea selecționerului de a realiza
rezultate pozitive alături de tricolori.

Copos nu și-a ascuns niciodată intenția de a ăncerca readucerea
acestuia în Giulești, formație pe care a antrenat-o între 2004 și
2007, în cazul în care va demisiona sau va fi dat afară de la cârma
naționalei, iar un rezultat negativ în Franța ar putea grăbi
lucrurile.

„Răzvan e profi! Este un profesionist de marcă în ceea ce
face. Să credem în șansele noastre până în ultima secundă. De multe
ori, diferența în teren este făcută de atitudinea mentală a
jucătorilor. Ce echipe frumoase aveau pe vremuri Franța și România,
cu fotbaliști ca Platini sau Hagi, și ce probleme mari au în
prezent!”,
a declarat patronul Rapidului pentru
Libertatea.

Publicat: 06 10. 2010, 13:03
Actualizat: 06 10. 2010, 16:34