Cornel Dinu îl cere pe Gheorghe Hagi la echipa națională: „Putem să-i aducem și pe Klopp, și pe Mourinho, și pe Guardiola… E foarte greu să faci ceva!”
Cornel Dinu, fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo, a vorbit despre situația echipei naționale și l-a cerut pe Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al României.
După ultimele meciuri din cadrul Grupei J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022, 0-0 cu Islanda și 2-0 cu Liechtenstein, contractul selecționerului Mirel Rădoi a expirat, iar Federația Română de Fotbal are misiunea de a numi pe altcineva în fruntea băncii tehnice a primei reprezentative.
Mai multe nume importante din fotbalul românesc l-au cerut pe Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al României, însă, în același timp, tuturor le este greu să creadă că acesta poate colabora cu actuala conducere a Federației Române de Fotbal.
Cornel Dinu îl cere pe Gheorghe Hagi la echipa națională
Cornel Dinu a explicat de ce este Gheorghe Hagi cel mai indicat pentru postul de selecționer. Totuși, și el a vorbit despre o schimbare la nivelul conducerii FRF.
„La ora actuală, cel mai în măsură și care a probat că poate să facă echipe și poate reuși mai mult la nivel național e Gică Hagi. Eu am fost destul de aproape de el în perioada calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2002. A avut mare ghinion în partida cu Slovenia! Convingerea mea e că a fost o victimă a unor conjuncturi colaterale atunci și că plecarea lui nu se impunea.
Sufragiile mele sunt pentru el, dar situația fotbalului românesc este foarte grea. Atâta timp cât nu se creează niște structuri cu competență fotbalistică și cu onestitate fotbalistică, cu oameni care să fie legați de fotbal, putem să-l aducem și pe Klopp, și pe Mourinho, și pe Guardiola… E foarte greu să faci ceva.
Trebuie o schimbare în structurile federale. Hagi este indicat ca selectioner, dar este o totală incompatibilitate între ceea ce înseamnă Hagi și cei care conduc fotbalul românesc. În conjunctura actuală a celor care conduc fotbalul românesc, inclusiv un om de calitatea sufletească și competența fotbalistică a lui Hagi riscă să fie doar un alt sacrificat.
El cunoaște fotbal și am fost impresionat de modul în care a condus echipa națională în perioada aceea, dar, repet, cred că au fost unele imixtiuni colaterale la care el, fiind un tip bun la suflet și uneori mult prea sentimental, a cedat și asta l-a costat pe nedrept”, a spus Cornel Dinu, potrivit GSP.