Cosmin Contra a explicat convocarea lui Grozav: „Asta a contat”

Selecționerul Contra a explicat, vineri, de ce l-a convocat pe Gheorghe Grozav la echipa națională, pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile pentru Campionatul European din 2020.

Contra spune că fostul său elev de la Petrolul Ploiești se află într-o revenire de formă: „Dintre toți jucătorii analizați, Grozav are șase meciuri în picioare, toate titular, două goluri, două pase de gol, e în formă bună. Nu mă așteptam să revină așa repede, după perioada de inactivitate, dar dă randament în Ungaria. A contat că are tonus bun.

Ne așteptăm la un meci de luptă în Suedia și avem nevoie de jucători sută la sută din punct de vedere fizic. Grozav a jucat destul de mult și bine în ultima vreme la club”, a spus selecționerul echipei naționale.

Lotul complet convocat de Cosmin Contra:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3)

România debutează în preliminariile Campionatului European din 2020 pe 23 martie. Tricolorii se deplasează în Suedia, iar 3 zile mai târziu, pe 26 martie, primesc vizita Insulelor Feroe.

Programul Grupei F:

  • 23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
  • 26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)
  • 7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
  • 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
  • 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
  • 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

 

Publicat: 15 03. 2019, 20:02
Actualizat: 15 03. 2019, 20:03