Cosmin Contra, probleme serioase înaintea acțiunii din Liga Națiunilor: „Am bătăi de cap în această privință”
Cosmin Contra are probleme de lot înaintea acțiunii din Liga Națiunilor cu Lituania și Serbia. Selecționerul încearcă să găsească cele mai bune soluții, dar îi va fi foarte greu, după cum declară chiar el. Cele mai mari probleme sunt în defensivă.
România va disputa, în octombrie, următoarele două acțiuni din Liga Națiunilor. Partidele cu Lituania și Serbia sunt dificile, dar Contra se gândește cum să acopere accidentările fotbaliștilor care aveau locul asigurat în lot.
„Am bătăi de cap cu accidentările și încerc să găsesc cele mai bune soluții. Sunt pierderi importante, dar vom găsi soluții și ne vom prezenta bine la aceste două meciuri. Cel mai important meci este cel cu Lituania, pentru că dacă vom câștiga acel meci vom avea posibilitatea ca la București, cu Serbia, să ne jucăm primul loc din grupă. Cu Serbia aștept un stadion plin„, a declarat Cosmin Contra.
Meciurile cu Lituania și Muntenegru sunt programate pe 11, respectiv 14 octombrie.
După primele două etape, România se află pe locul 3 în Grupa 4 din Liga Națiunilor, cu două puncte. Pe primul loc se află Muntenegru cu 4 puncte, iar pe poziția secundă Serbia, cu același număr de puncte, dar cu un golaveraj mai slab. Lituania se află pe ultima poziție, cu 0 puncte.