Cosmin Contra, sincer înainte de meciul cu Insulele Feroe! Așteaptă o mână de ajutor din partea unei alte echipe din grupă: „Contez pe ei”
Cosmin Contra a participat la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Insulele Feroe din preliminariile Campionatului European din 2020, unde a vorbit despre modul în care a pregătit partida.
Cosmin Contra înainte de Insulele Feroe – România
Deşi România este favorită în meciul de sâmbătă, selecţionerul apreciază că duelul nu va fi unul uşor. Are nevoie ca jucătorii lui să fie la capacitate maximă din punct de vedere mental. „I-am văzut pe băieţi foarte concentrați, montaţi. Sunt foarte încrezător că vom câştiga, că vom pune în practică ce am făcut la antrenamente. Orice jucător care se accidentează este o pierdere. Sunt planuri tactice pe care le faci. E o pierdere importantă (n.r.: Dragoş Grigore), dar avem 24 de jucători şi vom încerca să găsim cea mai bună soluţie.
Mi-e teamă de orice meci. Întâlnim un adversar care, chiar dacă nu are niciun punct, a avut momente de dominare în faţa oricărui adversar. E o echipă periculoasă şi din cauza suprafeţei de joc”, a declarat selecţionerul Cosmin Contra la conferinţa de presă, care ulterior a făcut o analiză a luptei la calificare.
”Important e să avem atitudine, să respectăm adversarii şi să ştim pentru ce jucăm. Sper să ne ajute spaniolii în meciurile cu Norvegia şi Suedia, contez pe ajutorul lor. Am lucrat în această săptămână, în primul rând pentru meciul din Feroe, dar fiind o echipă nordică, e clar că toată antrenamentele sunt şi pentru ceea ce se va întâmpla la meciul de marţi”.
Meciul cu Insulele Feroe se va disputa la Torshavn, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, în timp ce partida cu Norvegia este programată marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională. După şase runde din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, România ocupă locul 3, cu 10 puncte. Lider este Spania, cu 18 puncte, iar poziţia secundă îi aparţine Suediei, care are 11 puncte. La turneul final se vor califica primele două clasate.