Costin Lazăr laudă noua generație, dar fără prea mult elan:** „Avem potențial, dar nu-i atât de mare!” Cei doi tineri jucători model

Jucătorul lui PAOK Salonic (locul 3 în prima ligă din Grecia) cere ajutorul suporterilor în campania de calificare: „Suntem în construcție!”

Mijlocașul a dezvăluit pentru ProSport că abia după transferul în campionatul elen s-a simțit un fotbalist complet

Deși a părăsit echipa din Grant, Costin Lazăr (31 de ani) nu ar spune „nu” unei posibile reîntoarceri la Rapid

Se vorbește foarte mult de o nouă națională, ce părere ți-a lăsat România în ultimele meciuri?

Avem mulți jucători tineri, care reușesc să transforme echipa în una care promite. Putem avea performanță cu ea, însă numai dacă suporterii vor fi aproape de noi și vor începe să realizeze că nu mai suntem „Generația de Aur”. România nu mai este ce a fost acum 10 ani. Nici nu știu dacă va mai fi. Avem potențial, dar nu-i atât de mare.

Maxim, Grozav, jucătorii cei mai tineri ai selecționatei, cum îți par?
Sunt exact ceea ce ne trebuie nouă. Au talent și sunt modești ca personalitate, nu au nasul pe sus. Avem nevoie de jucători care să nu o ia razna în momentul în care primesc două sau trei laude. Iar ei îmi par exact genul de oameni care să stea cu picioarele pe pământ indiferent de câte felicitări ar primi la finalul unui meci.

De-a lungul timpului, ai avut vreun moment în care să te ia valul?
Nu, nu a fost cazul. Poate că e de vină și faptul că am început fotbalul de la o vârstă destul de mică și am învățat să apreciez lucrurile pe care le câștigam din acest sport, nu să-mi bat joc de ele. M-a ajutat și faptul că nu am debutat la o echipă cu presiune. La Sportul Studențesc am făcut cunoștință cu eșecul și cu succesul, acolo am pus bazele fotbalistului care sunt acum.

„Nu m-am comportat foarte matur!”

Atunci când te-ai transferat în Grecia nu ți-a fost teamă că vei pierde naționala?
La plecarea mea de la Rapid, nu eram în vederile selecționerului. Îmi asum responsabilitatea pentru faptul că nu mă comportam, pe atunci, foarte matur. E și vina mea. Când am început să mă impun la PAOK, a venit și convocarea. Transferul m-a ajutat enorm în a deveni cu adevărat jucător de fotbal.

Ce șanse are România să învingă Turcia și Olanda?
Ne așteaptă două meciuri foarte, foarte grele. Pe jucătorii ambelor echipe îi vedem aproape zilnic la televizor, joacă în campionate puternice, la echipe cu nume în Europa, acolo unde se impun cu o lejeritate ieșită din comun. Trebuie să primim și să avem încredere. Numai așa putem să facem o figură frumoasă în ambele partide.

Ce ar însemna pentru tine participarea la un Campionat Mondial?
Pfff! Ar fi o adevărată bucurie pentru mine să mă calific cu naționala la orice fel de turneu final, fie el european sau mondial. De asta și răspundem convocării. Ca jucător trebuie să îți dorești să participi cu echipa la care ești în toate competițiile importante. Ca jucător al naționalei, așadar, ai stabilit ca țel o participare și poate chiar mai mult de atât la un turneu final.

Te mai interesezi din când în când de Rapid, de rezultatele echipei?
Deși nu am plecat de acolo în condiții tocmai bune, Rapid va rămâne întotdeauna în sufletul meu. Când am venit, nu eram un suporter înfocat al echipei, dar am devenit în cel mai scurt timp. E un club minunat, iar asta se datorează suporterilor ei. Începusem să fiu tratat prost acolo, iar un transfer în străinătate mi s-a parut a fi un pas logic. Dar aș îmbrăca oricând tricoul vișiniu dacă mi s-ar cere.

La Rapid, când lucrurile merg bine, apare ceva și totul se schimbă. Nu în mai bine. Problema cred că aparține conducerii, acolo trebuie lucrat
Costin LAZĂ‚R, mijlocaș PAOK Salonic

Trebuie să rămânem realiști. Suntem într-o grupă grea și pornim cu șansa a treia în ea
Costin LAZĂ‚R, mijlocaș PAOK Salonic

Un gol a marcat Lazăr pentru „tricolor”, în partida dintre România și Andorra (4-0)

13 convocări la echipa națională are jucătorul lui PAOK

Mi-am dorit enorm un transfer în străinătate. Am ales bine. Oamenii sunt altfel în Grecia. În România există o prea mare răutate
Costin LAZĂ‚R, mijlocaș PAOK Salonic

Cu Turcia și cu Olanda, trebuie să primim și să avem încredere. Numai așa putem să facem o figură frumoasă în ambele partide
Costin LAZĂ‚R, mijlocaș PAOK Salonic

Publicat: 11 10. 2012, 08:33
Actualizat: 11 10. 2012, 08:40