Echipa națională de fotbal feminin a României a învins la limită, scor 1-0, reprezentativa similară a Croației, în cadrul preliminariilor WEURO 2022.
Cristi Dulca, noul selecționer al echipei naționale de fotbal feminin a României, a debutat cu dreptul în această funcție, în Croația, însă tricolorele nu vor merge la turneul final.
Unicul gol al partidei a fost marcat, în minutul 53, de către Mihaela Ciolacu, mijlocaș în vârstă de 22 de ani de la FC Universitatea Olimpia Cluj Napoca.
A fost și primul meci al Teodorei Meluță, fundaș în vârstă de 21 de ani, după ce a prins transferul carierei, de la FC Universitatea Olimpia Cluj Napoca, la Lugano, în Elveția.
În urma rezultatelor din preliminarii, România a încheiat această campanie pe locul 3 în Grupa H, cu 12 puncte obținute în cele opt meciuri jucate. Belgia s-a calificat de pe primul loc, cu 21 de puncte, iar pe locul al doilea s-a clasat Elveția, cu 19 puncte.
Ultimele două poziții au fost ocupate de către Croația, cu 7 puncte, și Lituania, fără niciun punct obținut în această campanie.
Principalul obiectiv al lui Cristi Dulca rămâne calificarea la Campionatul European de fotbal feminin din anul 2025.
CROAȚIA: 1. Bacic – 14. Dulcic, 4. Balog, 6. Horvat, 15. Bukac (17. Pedic 88) – 10. Landeka, 8. Bosnjak, 22. Slipcevic (19. Kirilenko 72) – 11. Dujmovic (18. Sabasov 59), 9. Rudelic, 3. Jelencic. Rezerve: 12. Bukovec, 5. Pranjes, 13. Spajic, 16. Taritas, 20. Petaric, 21. Gegollaj Selecționer: Mate Prskalo
ROMÂNIA: 1. Părăluță-cpt – 5. Meluță, 2. Oprea, 6. Ficzay, 16. Sandu – 4. Bortan (11. Boroș 88) 10. Ciolacu – 8. Vătafu – 18. Bâtea (13. Marcu 75), 9. Rus, 20. Carp. Rezerve: 12. Salamon – 7. Bălăceanu, 14. Gered, 15. Mirea, 17. Deca, 19. Borodi, 21. Corduneanu, 22. Grecu Selecționer: Cristian Dulca
Rezultatele din grupa României în preliminariile pentru WEURO 2022:
29.08.2019: Lituania – Croația 1-2 03.09.2019: Elveția – Lituania 4-0; Belgia – Croația 6-1 4.10.2019: Lituania – Elveția 0-3 8.10.2019: România – Belgia 0-1, Elveția – Croația, 2-0 8.11.2019: România – Lituania 3-0, Croația – Belgia 1-4 12.11.2019: Belgia – Lituania 6-0, Elveția – România 6-0 18.09.2020: Belgia – România 6-1, Croația – Elveția 1-1 22.09.2020: România – Croația 4-1, Elveția – Belgia 2-1 23 octombrie 2020: Lituania – România 0-4 27 octombrie 2020: România – Elveția 0-2, Lituania – Belgia 0-9 7 noiembrie 2020: Croația – Lituania 1-0 1 decembrie 2020: Belgia – Elveția 4-0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER