Cristi Săpunaru, Gabi Tamaș și Ciprian Deac nu au fost incluși în lotul echipei naționale a României pentru „dubla” cu Grecia și Israel, iar selecționerul Edi Iordănescu a lămurit situația celor trei veterani.
Edi Iordănescu debutează pe banca tehnică a echipei naționale a României la meciul amical pe care „tricolorii” îl vor juca vineri, 25 martie, ora 20.15, iar selecționerul a explicat de ce nu s-a bazat pe serviciile celor trei veterani.
Deși au avut evoluții bune în sezonul 2021 – 2022 din Liga 1, Cristi Săpunaru, Gabi Tamaș și Ciprian Deac nu au fost convocați la echipa națională. În conferința de presă susținută înaintea meciului amical cu Grecia, Edi Iordănescu a transmis că va purta o discuție complexă cu cei trei veterani, dar a lăsat să se înțeleagă că are altă strategie la prima reprezentativă.
Astfel, selecționerul echipei naționale a României le-a transmis celor care i-au cerut pe cei trei veterani la prima reprezentativă că nu poate să facă promisiuni în ceea ce îi privește pe Gabi Tamaș, Ciprian Deac și Cristi Săpunaru.
„Urmează să am o discuție mai complexă cu el (n.r. – Cristi Săpunaru) pe tema echipei naționale. Sunt jucători care intră în categoria lui de vârstă, de valoare, cum este și Tamaș. Sunt băieți pe care îi cunosc foarte bine, cu mult caracter, care au adus multă personalitate echipei naționale, care au adus valoare. Jucători cu foarte multă experiență, însă vedem ce se va întâmpla. Nu pot face promisiuni.
Sunt jucători care au o anumită vârstă și trebuie să fim foarte atenți cum putem gestiona în favoarea echipei naționale o eventuală convocare a lor sau a altor jucători din categoria lor. Am avut și cu Ciprian Deac o discuție”, a declarat Edi Iordănescu, înaintea partidei cu Grecia, joi, în cadrul conferinței de presă.
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0)
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1), Deian Sorescu.
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 13/3), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER