Cristian Manea dă de gol incompetența staff-ului naționalei: „Noi, din teren, nu am știut asta”. Detaliul care ne-a făcut să ratăm obiectivul, omis flagrant la Podgorica
Cristi Manea (21 de ani), unul dintre marile câștiguri ale primei campanii a României în Liga Națiunilor, vede în victoria cu Muntenegru, 1-0, un succes important care-i va ajuta pe tricolori în preliminariile pentru EURO 2020.
„Eu cred că, în primul rând, e importantă victoria. E un pas înainte, a fost un an extraordinar în care nu am pierdut. Asta ne va da încredere să fim 200% axați pe calificările următoare”, a spus Manea, la zona mixtă de la Podgorica. Fundașul dreapta a mărturisit că fotbaliștii României nu au știut care le este misiunea în Muntenegru, faptul că aveam nevoie de o victorie la 2 goluri. Chestionat la final pe tema marcării unui gol prea puțin, Manea a spus: „Noi n-am știut din teren, am încercat să marcăm cât mai mult. Indiferent de urnă, trebuie să arătăm că suntem România și să luptăm. Nu am mai avut de mult o asemenea echipă unită și puternică. Dacă ai atitudine și determinare, apoi vine și restul”.
La un moment dat, s-a pus problema amânării meciului din Muntenegru, dar Manea e bucuros pentru cele trei puncte, dar și pentru faptul că a jucat pe un teren bun: „Am crezut că nu mai jucăm, speram să se domolească ploaia. A fost un teren bun, la o asemenea vreme chiar s-a menținut. Suntem bucuroși pentru victorie, ne doream mult cel puțin un egal astăzi”, a încheiat fundașul dreapta al campioanei CFR Cluj.