Cristian Săpunaru a anunțat că Dan Petrescu nu l-ar convoca la echipa națională, dar spune că oricum nu își dorește să mai joace pentru „tricolori”.
Fundașul Cristian Săpunaru a impresionat în acest sezon în tricoul Rapidului, astfel că a redevenit o soluție de luat în seamă și pentru echipa națională a României. Fotbalistul a anunțat că nu mai are de gând să joace în reprezentativă pentru a lăsa locul celor mai tineri.
Cristian Săpunaru este convins că Dan Petrescu, dacă îi va prelua pe „tricolori”, nici nu se va gândi să îl convoace.
Cristian Săpunaru nici nu se gândește să revină la echipa națională, unde spune că ar trebui să evolueze jucătorii tineri, nu cei aflați aproape de retragerea din activitatea sportivă. Fundașul rapidist este însă convins că oricum nu ar fi în vederile viitorului selecționer, dacă acesta va fi, în cele din urmă, Dan Petrescu.
„Să nu sărim calul, totuşi. Am spus şi am repetat de 15 ori! Ajunge, am şi eu o vârstă. Joc, îmi fac treaba la Rapid. Sunt atâţia jucători talentaţi şi tineri care pot să joace la echipa naţională fără niciun fel de problemă. Nu văd ce să mai căutăm noi ăştia mai în vârstă la echipa naţionala. Trebuie să aibă şi ei o şansă”, a declarat Cristian Săpunaru.
Acesta este convins că, în cazul în care antrenorul lui CFR Cluj va prelua în cele din urmă echipa națională a României, nici nu va dori să îl convoace. „Dacă vine Dan Petrescu la naţională, sigur nu mă ia”, a mai spus Cristian Săpunaru.
Rapid va da piept cu FCSB în etapa cu numărul 20 a Ligii 1, meci programat să aibă loc miercuri, de la 20:30, pe Arena Națională din București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER