România a suferit cu Lituania, însă s-a impus la limită după ce Ianis Hagi, trimis pe teren în partea secundă, a obținut un penalty acordat cu o fină indulgență de arbitru, după consultarea VAR. Mitriță a închis tabela în prelungiri la capătul unui meci în care am învins, însă am avut și multe momente de suferință. Plus un strop de șansă.
În urmă cu exact 35 de ani – 9 septembrie 1989 -, Mircea Lucescu venea în Ghencea din postura rivalului. Steaua finisase un record incredibil. Militarii erau invincibili, în campionat, de 104 meciuri! Aflat pe banca creației sale din „Ștefan cel Mare”, „Il Luce” a macetat seria uluitoare a rivalilor după un 3-0 care i-a validat o generație pe care o construia de câțiva ani.
România a început în forță în Liga Națiunilor, iar selecționerul a revenit pe banca tricoloră chiar cu rezultatul în care lăsase bezna peste Ghencea în 1989. La Priștina am zburdat sub herbul fanaților kosovari.
Tot în Ghencea, în 1986, pe 10 în luna care deschide ușa toamnei, Lucescu își încheia mandatul pe banca echipei naționale după un succes cu 4-0 împotriva Austriei în preliminariile pentru Euro 1988. Atunci, Gică Hagi a fost pe teren. Azi, Mircea Lucescu îl antrenează pe fiul său. Ianis e pe bancă în partida cu Lituania. Tot el urma să poarte veșmântul salvatorului.
Suntem pe coama optimismului, iar Lucescu face o singură schimbare față de partida de la Priștina. Între buturi, Târnovanu i-a luat locul lui Niță. Însă la poarta noastră nu vrem să simțim briza baltică a adversarului. Din fotbalul modern, ne-o spune cu tâlc, înainte de meci, chiar Lucescu, au dispărut echipele mici. Cu aroganța participanților la Euro trecem înțelepciunea selecționerului în debaraua clișeelor. Când te bate Cipru pe teren propriu, fotbalul te condamnă la categoria celor minusculi. Și totuși, într-o grupă cu ei am alunecat și noi. De aici privim, cu jind, spre un turneu final mondial la care nu am mai fost de pe vremea în care Mircea Lucescu antrena pe Internazionale Milano.
Și în „somnul cel de moarte” ne lăsăm, încă de la imn, adversarii. Stanciu preia în jumătatea adversă și lasă un colț de ochi pentru un cronchiu, o pasă luminată pentru lansarea lui Mihăilă. Jucătorul Parmei își desprinde fuleul spre poartă și trage ferm, fără vreo șansă pentru portar.
Deschidem scorul în minutul 4 și continuăm să hăituim, din benzi, jumătatea balticilor. Ne-a rămas, în pulpă, avântul din Kosovo și am înghețat amintirile cu… „echipele mici”. Avem aplomb și dăm senzația, în startul jocului, că plutim peste adversar. Ghencea e inundată de ecoul care ne-a umplut, multora, copilăria: „Rooomânia, Rooomânia!”.
La marginea terenului, ca o stană, Lucescu pare că simte, cu experiența sa colosală, un funigel de teamă.
Și e momentul să ne încordăm și huiduielile. De neînțeles, ne frângem de la un minut la altul. Pentru început predăm posesia. Apoi și avantajul. Lasickas reia pretențios din afara careului, Târnovanu le dă cornerul. Fazele fixe ne pot produce frisoane. Apoi, portarul de la FCSB este pus la încercare după două șuturi sudate de blonzii adversari ai tricolorilor. Matulevicius reia la colțul scurt și suntem ocrotiți de palmele lui Târnovanu. Răspundem prin Drăguș care are balonul pe armătura șiretului, însă reia pe lângă și apoi cade pumnalul egalării.
Lituania s-a așezat pe un atac migălos, duce mingea cu devieri și învăluiri într-un cursiv racord de pase până când Kucis, din firul careului nostru, trage printre falangele lui Târnovanu. E 1-1 și ne-am pierdut propulsia din start.
Blestemăm gazonul, fizic suntem șubreziți și, la pauză, cu lituanienii mai mult peste noi, ne scormonim de amăgirea pe care am declarat-o nulă încă din vară. Am început perfect meciul, însă am terminat repriza fără vlagă, conduși la toate casetele statisticii, de la posesie la șuturi spre și pe poartă.
Lucescu păstrează formula din prima parte și revenim pe teren în fața unui adversar cu încrederea flambată după ce a înțeles că se poate. La încălzire ies Alibec și Mitriță. Sub cochilia băncii mai sunt Olaru sau Ianis, iar noi avem nevoie de nectarul prospețimii. Și selecționerul mută. Iese Marius Marin, „ștergătorul” de la Priștina. Suntem în ceață și intră liderul campioanei FCSB. De la Olaru sperăm să ne luminăm, însă rămânem, în continuare, captivi, într-un oftat prelung purtat între linii, strânși în desantul adversarului care nu cedează parcela în propria jumătate.
Tribunele încearcă înviorarea și timpul începe să se strâmbe la noi. Man, strălucitor în Kosovo, rămâne, fără soluții și inspirație, palid în bandă, Stanciu a dispărut din bursa meciului, în timp ce Drăguș se scaldă putred în coasta fermă a balticilor. Rulăm în neputința unor atacuri frânte în dublajul lituanienilor și Mircea Lucescu forțează cu Mitriță și Hagi în locul aripilor de la Parma.
Balticii încep să se retragă, iar noi ne reluăm scriptul atacurilor înfundate. Ne recitim povestea din fața adversarilor care ne donează balonul. Alt selecționer, aceleași metehne, nu știm să atacăm pozițional. Mai e un sfert de oră și entuziasmul verii, apoi alintul jocului din Kosovo se diluează. „Pe ei pe mama lor”. Tribuna, nebuna, vrea, elanul nostru pare contopit undeva la capătul primului sfert de oră. Și ne șuieră primejdia în timpane când un adversar reia cu capul din mănușa lui Târnovanu. Suntem surprinși de la repunerea portarului, e gol de gag, dar ne mângâie soarta VAR-ului. Balticilor le este anulat golul, însă nouă nu ne ia nimeni îngrijorarea.
Trecem, la rândul nostru, prin emoția monitorului când Hagi e viclean și se agață de glezna unui adversar. Ne ocrotește fotbalul modern în care nu se mai găsesc echipe mici, iar cei mai valoroși câștigă și când joacă prost. E penalty, execută același Răzvan Marin și își păstrează siguranța de la Priștina.
Înscrie și Mitriță după o contră purtată în prelungiri și învingem chiar dacă nu convingem, strângem 6 puncte după primele două meciuri din grupă și putem să ne păstrăm optimismul pe care balticii ni l-au știrbit în multe momente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER