Cu Daum în Doom: ce a căutat România în țara de dincolo de hartă! Matei Udrea, despre meciul de la Astana

Nu v-a plăcut cum a jucat România la Astana? Nici mie. Nici nu avea ce să ne placă. Deocamdată, din trei meciuri cu Daum, s-ar părea că jocul bun și victoria cu Armenia, de la Erevan, reprezintă excepția, iar regula o fac meciurile proaste.

România a fost fără sclipire în Kazahstan. Una singură, în minutul 87, era să ne aducă victoria, dar Enache s-a bâlbâit în unica secundă în care naționala a avut nevoie de el.

În rest, nimic. Un hei-rup fără orizont, fără idee, fără talent, fără inspirație. Fără nimic. Nu se poate câștiga așa nici măcar cu naționala spărgătorilor de lemne și de dinți.
Cel mai grav din tot ce s-a întâmplat la Astana marți, în Grupa E a preliminariilor pentru Mondialele din 2018, nu a fost egalul în sine, ci faptul că România a părut mulțumită cu el. Christoph Daum ne anunță, de când a venit, că echipa va juca ofensiv, dar asta nu se vede. A fost la Erevan, dar am spus deja că, până acum, meciul de acolo (în care noi am jucat în superioritate numerică 88 de minute) nu e confirmat de episoade similare.

Nu știu ce le spune Daum la antrenamente „tricolorilor”. Pare că nu le spune nimic și fiecare joacă așa cum își imaginează el că ar trebui. Dar, am spus și după partida cu Muntenegru, nu poți judeca un antrenor după trei meciuri. Sau poți s-o faci, dar atunci nu te ridici cu nimic mai sus de Gigi Becali.

E vorba, aici, și de jucători. De calitate. România se laudă cu fotbaliști promițători, își pune baza pe tineri în care crede. Dar, când e nevoie de cineva, să facă diferența, nu se înghesuie nimeni. Așa cum de Enache a fost nevoie în minutul 87 pentru a împinge cineva mingea 5 centimetri, așa ar fi fost nevoie de Stanciu. Făcut peste noapte megastar al naționalei, proaspătul titular de la Anderlecht a fost chemat la datorie în două momente, până acum. Primul – prelungirile meciului de acasă, cu Muntenegru. A ratat penalty-ul din minutul 93 și România a pierdut două puncte. Al doilea – la Astana. A avut la dispoziție un meci ca să inventeze o fază. Una singură. Să facă diferența. N-a făcut asta.

Asta ar fi despre naționala noastră. Acum, despre competiție.

E o porcărie că suntem obligați să jucăm, în preliminariile zonei europene, dincolo de harta continentului. Nimic, absolut nimic, nu leagă Europa de acest loc. Geografic, fotbalistic, politic, civilizațional. Oricum am privi lucrurile, Kazahstan nu are ce să caute în Europa și nici Europa în Kazahstan. Meciul de marți a demonstrat-o. A fost ca-n Doom: un comando coborât în Lumea de Jos, unde monștri cu AG-uri în loc de mâini și de picioare vor să-ți rupă capul. Îți trebuie multă viață și arme secrete ca să scapi de acolo. De la hoții care au prădat delegația când echipa era la antrenament până la căciulile rusești ale soldaților înșirați în tribune, de la covorul de rafie pe care nu poate juca nici măcar un copil cu mașinuțele – dar o echipă de fotbal – până la dinții rupți ai lui Săpunaru, de la transmisiunea TV fără reluări ale fazelor incomode pentru gazde până la arbitrajul căzut în nesimțire al brigăzii portugheze, totul a fost o experiență bizară și urâtă într-o pată albă pe hartă.
România a ieșit din Kazahstan mai prost decât Polonia. Ambele au plecat de acolo cu câte un punct, dar măcar leșii s-au întors întregi în Europa. Tricolorii au avut victime: Săpunaru va trece pe la stomatologie, Grigore pe la chirurgie, Chipciu pe la fizioterapie. Vor trebui să apeleze la economiile de acasă, că portofelele le-au trebuit băștinașilor.

Daum spune că socoteala de acasă prevedea 7 puncte după primele trei meciuri din preliminarii. O socoteală proastă și teoretic, și practic. Deci conducerea naționalei și a federației prevăzuse că, în meciurile cu naționalele din grupă mai slab cotate decât noi, vom pierde două puncte. S-a nimerit că am pierdut patru, așa că acum avem 5 în loc de 7. Zice Daum că „să vedem de unde le vom recupera”. Da, să vedem. Sunt curios câte puncte „s-au prevăzut” luna viitoare, acasă, cu Polonia.

Naționala e acum pe locul 3 în grupă. Locul 3 nu duce nicăieri. Suntem după Muntenegru și Polonia. Am ajuns ca la școală, când se joacă „obligata”. Amândouă au bătut deja Danemarca, așa că și noi suntem acum obligați să-i batem pe nordici. Cine pierde puncte pe drum e gata. Dar momentul adevărului va fi în noiembrie. Dacă Daum și tricolorii vor juca la fel și cu Polonia, ne vom încheia socotelile cu Cupa Mondială 2018 la două luni după ce le-am început.