Cu ei ne pregătim pentru Liga Națiunilor. Amicalul stabilit de FRF pentru 24 martie
Echipa națională de fotbal a României va juca un meci amical cu reprezentativa similară din Israel, în deplasare, pe 24 martie, informează site-ul frf.ro.
Pe lângă meciul cu Suedia, programat pe 27 martie, la Craiova, naționala României va disputa o altă partidă de verificare, în deplasare, în fața Israelului. Locația și ora de începere vor fi anunțate ulterior.
Cele două selecționate s-au întâlnit de 20 de ori până acum, iar palmaresul este de partea României: 10 victorii, 5 egaluri, 5 înfrângeri, golaveraj 29-19. Naționala Israelului se află pe locul 99 în clasamentul FIFA, acolo unde România este pe 40.
Echipa națională de fotbal a României va juca în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Națiunilor, alături de selecționatele Serbiei, Muntenegrului și Lituaniei, s-a stabilit, miercuri, la tragerea la sorți de la Lausanne. Israel va întâlni Scoția și Albania, în Grupa 1 din Seria C.