Cu fruntea sus

După  ce a ținut Franța în hățuri, Pițurcă a pus pintenii pe Italia. Altfel spus, am remizat cu finalistele ultimului campionat mondial, ceea ce vorbește de la sine despre forța actuală a echipei naționale. Atuurile noastre? O tactică adecvată, o stare de spirit pozitivă, putere de sacrificiu, o conectare afectivă nemaiîntâlnită mărturisită și de patosul cu care tricolorii își cântă Imnul național pe care altădată îl mormăiau încurcați. Și nu în ultimul rând, valul amoros ce se revarsă din tribuna înțesată cu suporteri.

Cu Italia povestea s-a schimbat. La vânătoare de puncte, țintind ieșirea din grupă, s-a ieșit din tranșee organizat, ferm, judicios, blocând adversarii, izbucnind pe contraatac, dând mereu senzația că suntem în jurul minții mai mulți și mai determinați decât ei. Desigur, a cântărit și descătușarea psihică a lui Mutu, după ce a aflat că povara unei amenzi uriașe nu fusese decât o închipuire mizerabilă a presei italiene. El s-a zbătut, s-a debarasat de cei care-l păzeau, a înscris, dar a și ratat un penalty, umanizându-și statuia de monstru sacru. Suntem încă în cărți. Supraviețuim în „grupa morții“. Vă mulțumim, tricolori! Vă așteptăm acasă cu drag cu cât mai târziu, cu atât mai bine.