Cu Italia, o să și atacăm
Proporțiile rezultatului meciului Olanda – Italia, dar mai ales evoluția batavilor mi-au confirmat temerile în privința celor două meciuri din grupă pe care le mai avem de disputat. Cred sincer în posibilitățile naționalei României de a se califica în sferturi, numai că, pentru a reuși acest lucru, este clar că va trebui să atacăm și să înscriem. Sunt însă sigur de faptul că naționala știe să și atace, așa cum sunt convins și de faptul că Victor Pițurcă va pregăti la fel de minuțios și confruntarea cu italienii.
M-a impresionat foarte mult felul în care băieții au cântat imnul. Faptul că s-au pregătit înainte a dat roade, le-a ieșit la fel de bine ca și englezilor, cu celebrul lor „God Save the Queen”. Am rămas surprins și de mulțimea de fani din tribune, țin să le mulțumesc pe această cale pentru modul în care au încurajat echipa și trebuie să mărturisesc că sunt un pic invidios pe băieți, mi-aș fi dorit enorm să fiu și eu acolo. Eram un pic îngrijorat ieri pentru Marica, dar mi-am închipuit că nu e nimic grav și mă bucur că Ciprian este mai bine. Am observat și că unii au criticat jocul lui Mutu. Eu cred că evoluția sa nu a fost cu nimic mai prejos decât a celorlalți, Adi s-a încadrat foarte bine în partitura tactică. Haideți să-i ținem cu toții pumnii și să sperăm că vineri vom asista la un meci mare făcut de el și de tricolori.Â