„Cu Mutu, Chivu, Radu Ștefan și Tamaș încă putem spera la calificarea la CE 2012”

Cosmin Contra este de părere că turneul din Cipru, unde
naționala noastră este prezentă în aceste zile, este foarte util
pentru Răzvan Lucescu. Fostul internațional spune că selecționerul
are astfel ocazia să testeze jucători pe care i-ar putea folosi în
meciurile oficiale.

„Îmi este greu că am lăsat fotbalul, dar încerc să fac
lucruri care îmi plac, adică să merg să urmăresc meciuri. Personal,
eu am participat la acest turneu patru ani la rând. Sunt teste
utile, pentru că Răzvan Lucescu are ocazia să cheme jucători tineri
și să vadă dacă se poaet baza pe ei în viitor. Majoritatea
jucătorilor care vor fi în lot la meciul cu Bosnia sunt acum în
Cipru.

Până la meciul cu Bosnia, toți jucătorii care au acum probleme,
Mutu, Chivu, Radu Ștefan, Tamaș, vor fi apți. Cu acești jucători
putem spera la calificare. Avem șanse mari să câștigăm cu Bosnia,
chiar dacă va fi greu.

M-am uitat la meciul în care Chivu și-a lovit adversarul. Se
întâmplă, el este un jucător care nu face astfel de lucruri. El
și-a dat seama că a greșit și și-a cerut scuze, cred că ar trebui
să lăsăm acest incident să treacă”, a declarat Cosmin
Contra la Sport.ro

Publicat: 07 02. 2011, 20:12
Actualizat: 07 02. 2011, 20:27