România va juca la așteptare contra Bosniei, principalul obiectiv fiind să plece acasă măcar cu un punct. Selecționerul vrea să speculeze prin contraatacuri rapide defensiva destul de slabă a Bosniei și să betoneze apărarea noastră de teama vedetelor Dzeko, Misimovic și Pjanic. ProSport vă dezvăluie cum vor juca astăzi tricolorii.
Pe final intră Stancu Marile semne de întrebare din lotul tricolorilor erau dacă pot sau nu Mutu și Chivu să joace! În ce-l privește pe primul, răspunsul a venit ieri-dimineață, când doctorul Pompiliu Popescu a ieșit din camera vârfului cu vești bune. Adrian nu a mai făcut febră și se simțea mult mai bine. Chiar dacă informațiile i-au mai descrețit fruntea selecționerului, acesta nu îl va folosi pe „Briliant” mai mult de 60 de minute în această seară, locul său urmând să fie luat de Stancu. Situația lui Chivu se va lămuri azi.
Deac sau Zicu pe stânga? Forțat de starea proastă a terenului, selecționerul înclină să îl folosească în primul „11” pe jucătorul lui Schalke 04, chiar dacă acesta nu evoluează deloc la echipa de club. Deac e considerat un jucător cu o capacitate mare de efort și cu o combativitate sporită, în comparație cu Ianis Zicu, fotbalist mai capricios și care ar fi deranjat de un gazon denivelat, cum e cel de pe „Bilino Polje”. Machidonul ar urma să fie a doua înlocuire plănuită de Lucescu, după Stancu în locul lui Mutu, și să intre în ultimele 20 de minute.
Florescu, titularul fără echipă Așa cum ProSport a anticipat săptămâna trecută, George Florescu va juca din primul minut contra Bosniei. Argumentele lui Răzvan Lucescu sunt legate de modul în care acesta s-a pregătit de la reunirea lotului. „A fost cel mai activ, s-a remarcat la antrenamente și îl voi băga din start”, a explicat antrenorul, conform unor surse federale. Fostul jucător al Alaniei Vladikavkaz va face pereche în centrul liniei mediane cu timișoreanul Alexa.
Răzvan îi simte în formă În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, selecționerul a părut foarte încrezător în cursul conferinței de presă de ieri. „Simt o unitate excelentă în cadrul lotului. Prefer de zece ori echipa României în dauna celei a Bosniei. Aștept jocul acesta cu o nerăbdare ieșită din comun, așa cum n-am mai așteptat niciodată o partidă”, a declarat tehnicianul.
Ne avantajează terenul Gazonul prost de pe „Bilino Polje” pare să fie, paradoxal, o piedică mai mult pentru jucătorii Bosniei. Naționala noastră va fi avantajată de starea terenului, întrucât forța bosniacilor vine de la mijloc în sus, acolo unde au o sumedenie de jucători tehnici în frunte cu Pjanic și Misimovic. Confirmarea acestui fapt a venit și de la Lucescu jr, care a lăsat să se înțeleagă că mingicarii lui Safet Susic vor avea de suferit: „Nu vreau să spun pe cine va avantaja starea gazonului”, a afirmat selecționerul cu zâmbetul pe buze.
„Acest meci se va câștiga prin atitudine, prin inteligență și prin ambiție. Trebuie să intrăm mai motivați ca oricând pentru a învinge”, Cristian Chivu, fundaș România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER