Cu nebotezații la Euro 2016. Reportaj în hotelul naționalei, cu 4 zile înainte de decolarea spre Franța: fashion, tensiune și explicațiile lui Iordănescu

Ora 10:30, Mogoșoaia, hotelul în care naționala se pregătește de plecarea spre Franța.

Feriți de soarele copleșitor, cei 23 de jucători care vor merge la Euro probează costumele albastre de prezentare. Cu o seară înainte, mulți dintre ei au intrat în sala de mese de la parter așteptându-se să afle că vor rămâne acasă la probabil singurul turneu final din carieră. „Erau două variante. Ori să fie anunțați prin telefon, ori să fie anunțați față în față. Anghel Iordănescu i-a chemat pe toți 28 și i-a anunțat pe cei cinci rămași. Vă dați seamă că nu a fost un moment plăcut nici pentru cei plecați, nici pentru cei rămași”, spune Răzvan Burleanu, președintele FRF.  În 1994, Lăcătuș era lăsat acasă de Iordănescu. În 2008, Pițurcă renunța la Florin Bratu. Acum, ghinioniștii s-au numit Maxim, Hora, Ropotan, Toșca și Ivan.

Cătălin Botezatu și Valerică Găman, discutând despre costumele naționalei. Foto: Iulian Nedelcu (ProTV)

Scăpați de tensiunea anunțului, jucătorii râd și fac poante unul pe seama altuia. Bronzat, creatorul de modă Cătălin Botezatu se învârte de la unul la altul, verificând dacă hainele se așază cum trebuie. Face ultimele retușuri, ajutat de un tânăr în pantaloni scurți și de o tânără în șlapi îmblăniți. Într-un moment de pauză, le spune fotografilor: „Vreau să fac și eu o poză cu băiatul ăsta frumos”. Îl ia pe după umeri pe Torje și zâmbește spre obiectiv.

În aer plutește un aer de așteptare ascunsă, un fel de „să înceapă mai repede” amestecat cu „să mai stea un pic Euro, n-avem deocamdată chef să vedem cine suntem cu adevărat”. Acum 16 ani, componenții Generației de Aur mergeau relaxați la turneele finale. Calificările erau în fișa postului lor. În 2016, doar Raț, Săpunaru și Moți mai au experiența unui turneu major, dar doar primul a și jucat.

 Avem o națională de nebotezați în fotbalul mare.

Marți a fost ziua selecției finale, a doua zi a venit un alt moment neplăcut pentru jucători: întâlnirea cu marii dușmani, jurnaliștii. După modelul nordic, fotbaliștii naționalei au discutat cu reprezentanții presei într-una dintre sălile de mese. Keșeru a fost cel mai solicitat, căpitanul Chiricheș s-a lăsat cel mai mult așteptat, iar Chipciu a vorbit cu o relaxare uimitoare, inclusiv despre probleme sale. La 12 fără cinci, cu câteva minute înainte de expirarea timpului de dialog, selecționerul Anghel Iordănescu și-a făcut aparița în hol. Îmbrăcat în trening, cu ochii pe ceas din 30 în 30 de secunde, părea același dictator din urmă cu două decenii. Doar că, surpriză, antrenorul naționalei aștepta terminarea discuțiilor doar pentru a invita ziariștii să ia prânzul alături de echipa națională. „A fost inițiativa domnului Iordănescu”, au ținut să precizeze oficialii FRF.

Bogdan Stancu, desculț, pe holul din hotelul de la Mogoșoaia

Aproape că nu-ți vine să-ți crezi urechilor. Acum 18 ani, Iordănescu, Hagi și ceilalți jucători au plecat în Franța la Mondial supărați pe ziariști și pe public. Jurnaliștii și-au permis atunci să critice gestul lui Bogdan Stelea care a răspuns huiduielilor din Ghencea, arătându-și fesa spre peluză. Într-o seară ploioasă de iunie 1998, la conferința de presă de după un 3-2 cu Paraguay, Hagi a rostit celebrele replici: „Să ne faceți statuie!” și „Nu strâmba, mustață”. Lângă el, ]ncercând să-l potolească uneori, aprobându-l alteori, stătea Iordănescu. Acum două zile, Stelea a recunoscut că pentru acel gest ar fi meritat să fie lăsat acasă.

Timpul reglează situații, timpul vindecă. Dar ca Iordănescu să le propună ziariștilor să stea în hotel dincolo de timpul alocat interviurilor, asta e cu adevărat uluitor.

Așezat la o masă de lângă geam, Iordănescu recunoaște că golurile primite în amicalul cu Ucraina au afectat încrederea jucătorilor. Selecționerul are în față o cafea și se joacă încordat cu plicurile goale de zahăr. Cristalele albe se împrăștie pe fața de masă albastră: „Acum trebuie să o luăm de la capăt, să lucrăm la moralul lor”. Dialogul alunecă spre fractura lui Alibec și spre miozita lui Chiricheș, apoi spre trimiterea acasă a lui Maxim: „Am fost acum o lună la un cantonament al lui Stuttgart, am stat în ploaie să văd un antrenament de-al lui Maxim. La final am discutat cu antrenorul lui. Eu voiam să-i spun că Maxim poate rata Euro, că e păcat de faptul că a jucat în preliminarii, că a contribuit la calificare, iar el mi-a răspuns: „Nu e treaba mea. E treaba lui Maxim că nu joacă. Eu nu-mi pot risca postul”.

Iordănescu nu e relaxat, deși vrea să pară. Pare ros de întrebări, de dubii. „Să nu credeți că nu am emoții”, spune el. Știe că în lot sunt foarte mulți fotbaliști care nu au jocuri în picioare, știe că mulți nu sunt în formă.

Niciunul dintre ziariști nu e obișnuit să discute selecția cu Iordănescu. Unul dintre ei vorbește despre primul 11 din meciul cu Franța, iar selecționerul îl provoacă: „Spuneți dumneavoastră titularii”.

Tătărușanu, Săpunaru, Chiricheș, doi închizători, trei mijlocași de la Steaua, Andone.

Iordănescu zâmbește pe sub nas. Selecția de la masa de lângă geam se complică. Cineva îl vrea pe Raț, altul îl propune pe Alibec. „Vedeți, dacă nici dumneavoastră, între voi, nu reușiți să faceți o echipă clară…”, spune Iordănescu, mulțumit de capcana întinsă celor de la masă.

Dar selecția nu e gata niciodată. Un ziarist vorbește despre Anton, mijlocașul de la Dinamo absent și din lotul lărgit. Iordănescu explică: „Am nevoie de un închizător cu răutate, un recuperator. Dați-mi dumneavoastră unul! Anton e un fel de playmaker, dar din ăștia mai avem”.

Apoi cineva înfige degetul în rană. Raț nu joacă, Filip nu e în formă. Asta o știe și fundașul stânga de la Dinamo. Cu o oră mai devreme, zâmbea timid atunci când un ziarist îi reproșa jocurile slabe din primăvara asta: „Da, n-am jucat bine, dar în ultima vreme am fost bine. Mereu mă critici”. Iordănescu nu acceptă discuția. Din senin, însă, vine și spune: „Să știți că dacă Toșca ar fi venit în cantonamentul din Antalya, dacă el s-ar fi antrenat cu noi, dacă înțelegea ce voiam noi de la el, acum ar fi fost aici”. Refuzul Stelei de a lăsa jucătorii la lot nu s-a cicatrizat.

Anghel Iordănescu, un selecționer transformat după 18 ani. Sursă foto: Mediafax Foto
 

După 30 de minute, Iordănescu se uită la ceasul pătrat și își cere scuze: „Domnilor, vă mulțumesc, dar mai am treabă”. Le strânge mâna ziariștilor, însă cineva îi aduce aminte de războiul civil din 1998, din sala de conferințe de la stadionul Ghencea. Selecționerul mimează uitarea: „Nu mai știu”. Râde și cere detalii.

„Momentul cu statuia a fost atunci?”.

Și-a adus aminte. O ia spre ușă, apoi se întoarce: „Acum nu vă mai cerem statui”.