„Cu Polonia este un nou început!** Trebuie să ne refacem imaginea!”
Răzvan Raț, fundașul lui Șahtior Donețk și al naționalei
României, a vorbit despre amicalul României cu Polonia, ce se va
disputa sâmbătă, la Varșovia, pe stadionul echipei Legia, de la ora
18:00. Raț spune că echipa națională are nevoie de cât mai multe
jocuri pentru a-și recâștiga capitalul de imagine pierdut în urma
campaniei de calificare la Mondialul din 2010.
„Există și posibilitatea să nu fim la Euro 2012, dar
trebuie să ne zbatem și să fim optimiști, să credem că vom ajunge
acolo. Avem mult de recuperat, pentru că imaginea naționalei nu
este una dintre cele mai bune, în acest moment. Avem nevoie de
victorii și trebuie să ne reabilităm în fața fanilor. Naționala are
nevoie de cât mai multe meciuri. Acum începe un nou drum, în
vederea calificării la Euro 2012. Cu Polonia vom începe acest drum
și de aceea e foarte important meciul”, a spus Raț, la
conferința de presă de astăzi a echipei naționale.
Ex-rapidistul a vorbit și despre doi dintre coechipierii săi de la
lotul „tricolorilor”, Tănase și Neșu. Raț îl vede pe Tănase la o
echipă mare din Europa, în cazul în care evoluțiile sale vor fi
constante, iar pe Neșu ca pe un adversar permanent pentru postul de
fundaș stânga. „Dacă Tănase va avea evoluții bune,
constante, la Steaua și la națională, sunt sigur că va ajunge la un
club mare european. Neșu poate oricând să joace la națională. Eu am
prins doar un culoar favorabil. Poate dacă Chivu juca pe stânga, eu
acum încă aș fi fost pe la vreo echipă din Liga I. În fotbal
trebuie să ai și noroc în carieră”, a mai precizat
jucătorul lui Șahtior.