Partida de la Belfast, scor 0-0, avea o importanță aparte pentru tricolori, o eventuală victorie asigurându-ne calificarea la turneul final din Franța în proporție de 99%. Nu s-a întâmplat așa, dar nu avem motive de nemulțumire: Chiricheș&Co își păstrează intacte șansele de a merge la turneul final.
Cu 14 puncte adunate după 6 etape (dintre care două victorii exrtrem de importante, obținute în deplasare, în Grecia și Finlanda), prima reprezentativă este foarte aproape de un nou turneu final, după o pauză de 8 ani. Lucrurile nu au mers cum ne-am fi dorit în această seară, Ungaria învingând, suprinzător pentru mulți, pe terenul Finlandei, și rămânând în ecuația calificării, cu 11 puncte adunate.
Etapa viitoare va clarifica lucrurile în proporție mare. România se deplasează la Budapesta și poate să se desprindă la șase puncte de țara vecină. La turneul final din Franța se califică direct primele două formații din fiecare grupă, urmând ca cel mai bun loc trei să obțină de asemenea biletele pentru Euro. Celelalte ocupante ale locurilor trei vor juca un meci de baraj, urmând ca astfel să se stabilească și ultimele 4 formații calificate.
AȘA AM TRĂ‚IT MECIUL IRLANDA DE NORD – ROMÂNIA 0-0
REZULTATE GRUPA F
CLASAMENT
Programul rundei următoare (4 septembrie)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER