Cum ajungem în sferturi?

La prima vedere pare simplu. Italia-Franța 0-0 și, vorba celui mai urât optimist din România, ne doare-n pălărie cu Olanda. 

Numai că problema asta simplă se complică înmiit când e vorba s-o aplicăm pe teren. Nu că ar fi imposibil, dar nu depinde de noi, așa că nu trebuie să ne gândim la asta neapărat. Și totuși, cum ar trebui să jucăm cu Olanda?

Varianta cea mai la îndemână pare să fie cu autobaza. Pledoaria pentru ea ar începe de la felul în care s-au curățat italienii și francezii la meciurile cu Olanda. Primii s-au năpustit ca haiducii la trăsura boierească și au fost executați din mers cu trei gloanțe simpe și la obiect. Domenecii au vrut să joace mai defensiv dar modern, să stea sus, cu linia de mijloc jucând mai la intercepție că na, e rușine să te aperi când ești ditamai vicecampioana lumii. Rezultatul? Au luat mai multe ca italienii. Deci varianta netestată în grupa asta e cu autocarul, mesele de masaj, baxurile de apă minerală, toate alături de Lobonț în poartă. Partea nasoală e că în cazul ăsta și dacă nu iese ce trebuie la ăia, tre să dăm și un gol cumva, ori asta e ceva mai complicat.

Varinata B e cea frumoasă. Stăm sus cu ei, jucăm cum am făcut-o și cu italienii, ne luăm un pic la trântă, dau și ei, dăm și noi și facem socoteala la sfârșit. De ținut minte în cazul ăsta că n-o să mai dăm de Toni (câștigătorul detașat al titlului de cel mai ieșit din formă atacant de la Euro), ci de vreunul care din 5-6 ocazii o da și el un gol.

De varianta C, asalt general, cred că nu e cazul să vorbim, că e cam SF.

Eu, o să râdeți, merg pe prima. Nu știu de ce, pur și simplu. Cine știe, le-om da gol cumva, chit că n-o să fie Goian.

A mai rămas și „D”-ul, adică Olanda ne dă meciul ca să le dea cu tifla în nas la infatuații ăia. Ce să zic, Doamne-ajută!