Cum ar putea arăta 11-le ideal al naționalei după plecarea lui Pițurcă. Pe cine ai vrea să vezi în echipa viitorului selecționer?

Plecarea lui Victor Pițurcă de pe banca naționalei României reaprinde scânteia discuțiilor despre formula ideală pe care un selecționer ar putea sau ar trebui să o trimită pe teren. În contextul în care prima reprezentativă a fost văduvită în mandatul lui Pițurcă de o serie de jucători care au excelat la echipele de club, dar care fie au refuzat convocările, fie nu au fost luați în calcul, noua etapă din viața formației care nu s-a mai calificat la un turneu final din 2008 poate aduce modificări în privința lotului tricolor.

Dacă mai mulți fotbaliști din ultimul mandat al lui Pițurcă par înșurubați în posturile de titulari datorită evoluțiilor peste medie (Sânmărtean, Marica, Maxim, Chipciu), cursa pentru titularizarea pentru celelalte „roluri” pare deschisă. Indiferent ce contract va iscăli președintele FRF, Răzvan Burleanu, noul selecționer va beneficia de trei opțiuni care încă se mai pot exprima la un nivel înalt. În pofida unor carențe comportamentale, a lipsei de activitate sportivă în cadru organizat sau (uneori) a psihologiei de victimă, Ștefan Radu (28 de ani), Cristi Săpunaru (31 de ani) și Adrian Mutu (35 de ani) își pot pune amprenta pe calificarea naționalei la Campionatul European din Franța. O echipă ideală poate scrijeli pe hârtie orice fan al naționalei care îl regretă sau nu pe antrenorul care a dus România la Euro 2008. Însă Cosmin Olăroiu, Cosmin Contra, Ladislau Boloni sau Walter Zenga sunt obligați să rezolve cele trei telenovele țesute în jurul fotbaliștilor mai sus menționați. Dacă vor reuși sau dacă își vor exprima intenția de a asambla o echipă cu Radu, Săpunaru și Mutu… rămâne de văzut, dar schimbarea de pe banca naționalei stârnește deja milioane de exerciții de imaginație. Dar ce mai fac cei trei?

1. Radu Ștefan (28 de ani, Lazio)

! DE ȘTIUT Format la juniorii echipei Dinamo, cel poreclit în copilărie „Cocoșul” a devenit unul dintre puținii jucători români care au impresionat în ultimul deceniu în Serie A. Preferat de mai toți antrenorii „bianco-celeștilor”, Radu a avut evoluții constante în Peninsulă, a purtat în dese rânduri banderola la Lazio, dar relaționarea cu selecționerii României a cunoscut episoade ciudate. Stângaciul crescut în Ștefan cel Mare și-a justificat uneori refuzul de a răspunde convocărilor prin accidentările suferite, dar veridicitatea informațiilor a ridicat semne de întrebare. Ulterior, Radu a declarat că preferă să-și canalizeze toată energia pentru Lazio. Și pentru a da o lovitură de imagine, dar și pentru că a sesizat că jucătorul lui Lazio deține toate calitățile pentru a ajuta naționala, Răzvan Burleanu a mers în vară la Roma pentru a-și expune discursul convingător în fața colegului lui Miroslav Klose. Inițiativa oficialului de la Casa Fotbalului a fost sortită însă eșecului. Radu, cel mai valoros român după Chivu în ultimul deceniu de Serie A, trebuie să fie o provocare și pentru noul selecționer.

! DE AFLAT 14 selecții / niciun gol

! DE VĂ‚ZUT Șanse să joace în preliminariile Euro 2016: 50%


2. Cristi Săpunaru (31 de ani, fără echipă)

! DE ȘTIUT Poate juca fundaș dreapta sau fundaș central. Nu are echipă după despărțirea de gruparea spaniolă Elche, iar în prezent se antrenează cu Rapid. Ultimul meci jucat la națională a avut loc pe 3 iunie 2011, sub comanda lui Răzvan Lucescu, România – Bosnia 3-0. Nu a jucat în mandatul lui Pițurcă, antrenor cu care se află în conflict. Joi seara, la Dolce Sport, Săpunaru a declarat că este dispus să joace din nou pentru prima reprezentativă. „Mă voi întoarce la echipa națională dacă va veni alt selecționer. Am avut o discuție cu cineva din FRF despre acest subiect”, a spus temperamentalul deținător al Cupei UEFA (2011cu FC Porto). Chiar dacă nu a parafat încă vreun contract, Săpunaru poate intra în calculele viitorului selecționer. Lipsa de soluții pe flancul drept (9 jucători folosiți pe acest post  în campania pentru Euro 2012), capacitatea lui Săpunaru de a face ambele faze, experența dată de evoluțiile de la Porto și din Primera Division și spiritul său de sacrificiu pot fi argumentele solide care l-ar determina pe viitorul selecționer să-l ia în calcul.

! DE AFLAT 9 selecții / niciun gol

! DE VĂ‚ZUT Șanse să joace în preliminariile Euro 2016: 40 %


3. Adrian Mutu (35 de ani, fără echipă).

! DE ȘTIUT În cazul fotbalistului care l-a sfidat pe Nicolae Dobrin și l-a lăsat pe Marius Bilașco să aștepte 5 minute la schimbare într-un meci din Trivale argumentele pro și contra nu mai au nicio relevanță. Mutu face parte din grupul vedetelor cu o înclinație mare spre autodistrugere, iar conflictele repetate cu Pițurcă l-au făcut să fie lăsat la index chiar și când prestațiile îl recomandau să vină la reuniri. Poate fi etichetat în fel și chip, iar un selecționer își poate da foc la valiză dacă nu știe să gestioneze relația cu un tip care și-a trăit viata și cariera după propriile legi. Mutu duce un adevărat bolovan în spate, dar încă mai poate pune șiretul pe o minge de Europene în contextul în care aria de selecție a jucătorilor cu velități ofensive e foarte restrânsă. În cazul lui Mutu e simplu pentru noul selecționer. Dacă îl cheamă, omul aflat la egalitate cu Hagi în topul marcatorilor vine la reunire cu o viteză mai mare ca a primului bolid cumpărat din Londra. Și la 35 de ani, sclipirile nu l-au părăsit pe fostul decar. Stau exemplu câteva reușite în tricoul Petrolului.

! DE AFLAT 77 selecții / 35 de goluri

! DE VĂ‚ZUT Șanse să joace în preliminariile Euro 2016: 15 %


22 martie 2013 e data ultimului meci pe care l-a jucat pentru națională Radu Ștefan (Lazio): Ungaria – România 2-2


„E posibil ca unii jucători să se întoarcă la națională. Ca tehnician poți întra în confict cu anumiți fotbaliști. E normal să se întoarcă. De exemplu, România are mare nevoie de un fotbalist ca Săpunaru” Ioan Andone

CUM AR PUTEA ARĂ‚TA NAȚIONALA ANTRENATĂ‚ DE OLI, LOȚI, „GURIȚĂ‚” SAU ZENGA

VARIANTE PENTRU POSTUL DE FUNDAȘ DREAPTA

  • Săpunaru
  • Tamaș
  • Luchin
  • Mățel
  • Chiricheș
  • Manea

VARIANTE PENTRU FUNDAȘ CENTRAL

  • Goian
  • Chiricheș
  • Grigore
  • Moți
  • Radu Ștefan
  • Gardoș
  • Tamaș

VARIANTE PENTRU FUNDAȘ STÂNGA

  • Raț
  • Latovlevici
  • Radu Ștefan
  • Filip
  • Vlad

VARIANTE PENTRU MIJLOCAȘ OFENSIV ÎN SPATELE VÂRFULUI

  • Sânmărtean
  • B. Stancu
  • Maxim
  • Mutu
  • Grozav

 CLASAMENT GRUPA F

  •     1. Irlanda de Nord 3 3 0 0 6-1 9 puncte
  •     2. ROMÂNIA            3 2 1 0 4-1 7 puncte
  •     3. Finlanda             3 1 1 1 4-4 4 puncte
  •     4. Ungaria               3 1 1 1 3-3 4 puncte
  •     5. Grecia                 3 0 1 2 1-4 1 punct
  •     6. Insulele Feroe  3 0 0 3 1-6 0 puncte


La Campionatul European din Franța se califică ocupantele primelor două poziții din fiecare grupă plus naționala cu cel mai bun punctaj de pe locul al treilea. Celelalte formații de pe treapta a treia (opt) vor juca în play-off pentru a-și asigura prezența la compețtiția din țara lui Michel Platini.

REZULTATE GRUPA F

  •     Prima etapă (7 septembrie): Ungaria – Irlanda de Nord 1-2, Grecia – România 0-1, Feroe – Finlanda 1-3
  •     Etapa a doua (11 octombrie): România – Ungaria 1-1, Finlanda – Grecia 1-1, Irlanda de Nord – Feroe 2-0
  •     Etapa a treia (marți): Finlanda – România 0-2, Grecia – Irlanda de Nord 0-2, Feroe – Ungaria 0-1
  •     Următoarea etapă – 14 noiembrie: Ungaria – Finlanda, România – Irlanda de Nord

2008 e anul în care naționala, sub comanda lui Victor Pițurcă, s-a calificat la ultimul turneu final al Campionatului European

1998 e anul în care naționala, sub comanda lui Anghel Iordănescu, s-a calificat la ultimul turneu final al Campionatului Mondial


 

Publicat: 17 10. 2014, 09:15
Actualizat: 17 10. 2014, 18:25