România arată bine și fără Mutu. E incisivă, bătăioasă, tupeistă, stăpână pe sine, e echipă. Cum va arăta naționala lui Lucescu în Franța? Asta e întrebarea pe care ne-o punem cu toții.
Coman va fi probabil titular. A fost sigur pe el în Ungaria, poate face un meci mare la Paris. Nici fundașii centrali nu se vor schimba în condiții normale. Chivu și Rădoi pot face față oricărui adversar, fie el lituanian, ungur sau francez. Ce facem pe dreapta, unde Dănănae a fost surpriza, dar a avut ghinionul să se accidenteze și va rata aproape sigur Franța. Aici e posibil să-l vedem pe Săpunaru, iar în stânga e așteptată revenirea lui Raț, deși Neșu a jucat destul de bine și e un concurent serios pentru jucătorul lui Șahtior.
Mijlocul s-a mișcat ok la Budapesta și poate rămâne în aceeași formulă și pe pământ francez, deși până atunci va reveni și Tănase. Stelistul îi va lua locul în stânga lui Max Nicu, omul care și-a confirmat valoarea aseară, adică un nou post cu o concurență benefică.
În atac, sperăm în revenirea lui Mutu, care să facă din nou cuplu cu Marica. Dănciulescu și-a făcut treaba, dar Mutu îi va lua sigur locul dacă zvonurile cu retragerea sa de la națională nu se confirmă până în apropierea meciului cu Franța. Â Marica, executant de lovituri libere Ciprian Marica, vârful celor de la VfB Stuttgart, a fost la partida de aseară primul executant de lovituri libere al echipei. În absența lui Mutu, omul care avea în sarcină acest gen de faze, Marica a exersat toată săptămâna, după antrenamente, șuturile din lovitură liberă și a și executat una, pe finalul primei reprize, deși în teren se afla și Cristi Chivu, un alt executant de faze fixe.
Apostol, anihilat Revelația României la meciul cu Lituania (1-0), Iulian Apostol, a fost ieri unul dintre jucătorii cărora maghiarii le-au acordat o atenție specială. Fotbalistul Unirii Urziceni a ajuns rar în apropierea careului Ungariei, fiind încadrat constant de doi adversari, care au oprit fazele de multe ori prin faulturi. Tratamentul l-a împiedicat pe mijlocașul României să intre în joc, determinându-i pe români să mute de multe ori fazele pe flancuri, de unde a și venit golul de 1-0. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER