Dacă dăm piept cu Spania?
Partida de la Innsbruck i-a ținut pe români în fața televizoarelor în primul rând datorită oportunității de a vedea la lucru potențialele adversare ale tricolorilor din sferturi, bineînțeles dacă Mutu și compania vor atinge această fază a competiției.
Meciul s-a încheiat cu victoria la limită a Spaniei, 2-1, deschizând drumul spre o posibilă întâlnire dintre tricolori și elevii tehnicianului Luis Aragones, care va reprezenta și o revanșă așteptată de iberici de pe 15 noiembrie 2006. Atunci, România s-a impus la Cadiz, într-un meci amical, cu scorul de 1-0. Mai mult, pentru Casillas și compania eșecul din acea partidă a reprezentat și ultima înfrângere, fie că era vorba de jocuri amicale sau oficiale.
Atacantul David Villa a fost omul meciului, înscriind golul victoriei Spaniei în prelungiri, după ce își făcuseră datoria, pe rând, Fernando Torres (15) pentru iberici, respectiv Ibrahimovic (34) pentru scandinavi. Atacantul suedez a marcat din nou, în ciuda durerilor de la genunchiul stâng, care l-au împiedicat să ducă până la capăt cele două întâlniri de până acum.
Cu această reușită, Villa a ajuns la cota 4 și a rămas singur în fruntea clasamentului golgheterilor de la acest turneu final. La învinși, Dorsin, fundașul stânga al lui CFR Cluj, a fost din nou doar rezervă, ca și în primul meci din grupă.
– David Villa, atacant Spania
goluri a marcat Villa până acum la acest turneul final, trei în meciul cu Rusia și unul aseară