„Dacă Nicu nu e băgat nici diseară, să joace pentru Germania!”

Emeric Dembrovschi crede că naționala va avea un meci extrem de greu la Klagenfurth, în condițiile în care nici Mutu și nici Chivu nu se vor afla pe teren în această seară.

Fostul internațional îl critică pe selecționer pentru neincluderea în lot a lui Max Nicu pentru meciul cu Serbia. Dacă în această seară episodul s-ar repeta, mijlocașul ar trebui să se gândească serios să refuze o eventuală viitoare convocare și să facă tot posibilul să joace pentru Germania.

"Aveam mai multe șanse cu Mutu și Chivu, dar trebuie să batem și fără ei.  Poate va juca cu Max Nicu, s-au făcut eforturi mari să-l naturalizăm și nu-l bagi. Dacă nici acum nu-l bagă, în locul lui Nicu, m-aș duce direct acasă, m-aș antrena și aș juca pentru Germania, care e o echipă cu nume, nu ca noi.", a spus Dembrovschi la Telesport.

Fotbalistul care a făcut senzație la Campionatul Mondial speră într-un succes în această seară, pentru a mai avea șanse teoretice la calificare: "O victorie astă seară ne-ar menține în viață până la următoarele meciuri. Șansele să ne calificăm sunt minime, dar trebuie să credem în ele. Eu am încredere că putem învinge, nu contează cine marchează."

Dembrovschi a analizat prestația tricolorilor din partida contra plavilor: "În meciul cu Serbia, mi-au plăcut Contra și Mutu. Din păcate am dat de o apărare foarte puternică, chiar dacă Mutu a încercat să creeze faze periculoase la poarta adversă, nu s-a reușit. Am luat goluri din faze fixe, deși Pițurcă a spus că a lucrat în mod deosebit la acest capitol."

Singura soluție pentru ieșirea din criză o constituie o reformă totală în fotbalul autohton: "Pițurcă trebuie schimbat, dar nu e suficient să fie demis doar el. Trebuie o schimbare de structură, să implementăm o nouă mentalitate. Mircea Lucescu trebuia ținut 30 de ani pe bancă, el ar fi cel mai potrivit. Dar nu vor cei de la FRF, că dacă vine Lucescu, trei sferturi din ei trebuie să plece."

Publicat: 01 04. 2009, 14:58
Actualizat: 01 04. 2009, 15:06