Dan Nistor mai primește o lovitură din partea lui Cosmin Contra! Ce mesaj i-a transmis selecționerul: fotbalistul nu va fi fericit

Dan Nistor probabil că va rămâne în afara și pentru dubla cu Norvegia și Malta. Decarul și căpitanul lui Dinamo nu e considerat mai util de către Cosmin Contra față de Nicolae Stanciu, Ianis Hagi sau Constantin Budescu și nu are șanse să joace titular în fața acestora. 

Selecționerul a început pregătirile pentru meciul foarte dificil din Norvegia, echipă cu care ne luptăm pentru locul secund în grupă. „Guriță” probabil că nu va apela și la Dan Nistor și i-a transmis jucătorului că are altceva mai bun pe acel post: „E clar că sunt foarte mulți jucători care nu au avut ocazia să joace la națională, sunt discuții, mereu vor fi jucători neconvocați. Din punctul meu de vedere, pe același post am alți jucători, care, pentru mine, au jucat bine și nu am motive să-i schimbi și să-i chem pe alții. Dan Nistor a făcut parte din lot, s-a integrat bine. S-a vorbit despre acea dispută, sunt invenții ale presei. Sunt discuții în jurul selecției, dar, în momentul în care eu mă decid asupra celor 24-25 de jucători, înseamnă că pe ei mă bazez”, a declarat Contra, pentru FRF.TV. 

„Îmi pare rău și le cer scuze și lui Cosmin Contra și lui Adrian Mutu pentru că am ignorat mesajul lor când am venit la Dinamo: «Ai grijă cu Nistor!»”, declara Florin Bratu, despre Dan Nistor, înainte de plecarea de pe banca lui Dinamo. 

7 iunie 2019

  • Feroe – Spania (ora 21:45)
  • Norvegia – România (ora 21:45)
  • Suedia – Malta (ora 21:45)

10 iunie 2019:

  • Feroe – Norvegia (ora 21:45)
  • Malta – România (ora 21:45)
  • Spania – Suedia (ora 21:45)

 

Publicat: 22 05. 2019, 21:49
Actualizat: 22 05. 2019, 21:50