Dan Petrescu i-a dat răspunsul final lui Răzvan Burleanu! Ce se întâmplă cu postul de selecționer al naționalei României | EXCLUSIV
FRF caută selecționer și nu doar Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu au refuzat propunerile lui Burleanu și Stoichiță, după întâlniri cu oficialii de la Casa Fotbalului. Și Dan Petrescu a fost pe „lista scurtă”, iar Răzvan Burleanu l-a contactat deja pe antrenorul liderului din Liga 1, din informațiile ProSport.
Doar că răspunsul „Bursucului” a fost identic cu cel al lui Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu. „Nu sunt liber și nu sunt interesat în acest moment”, ar fi sunat refuzul lui Petrescu, spun sursele ProSport.
Promisiunea făcută patronului
Antrenorul ardelenilor a semnat un contract pe 3 ani cu campioana, în această vară, iar de numele său se leagă planul lui Neluțu Varga de a reface echipa, astfel încât să fie capabilă să obțină din nou performanțe în Europa. Acestea au fost discuțiile dintre cei doi, la negocieri, iar Petrescu a garantat că va rămâne în acest proiect.
Mai mult, antrenorul a și întocmit lista cu jucători pe care i-ar dori în iarnă sau în vara anului viitor, pentru a ataca grupele cupelor europene.
Al treilea refuz
Dan Petrescu știa despre interesul FRF și când a semnat contractul cu CFR Cluj. Asta pentru că încă din vară oficialii de la Federație i-au propus o întâlnire în care să discute, de principiu, despre posibila preluare a echipei naționale. Cu toate acestea, Petrescu a decis să se întoarcă în Gruia. Antrenorul este o mai veche țintă pentru Răzvan Burleanu. Șeful FRF i-a mai făcut o ofertă înainte de a-l numi selecționer pe Cosmin Contra. La fel ca acum, Petrescu era sub contract cu CFR și a refuzat oferta naționalei.