Dan Petrescu, înlocuitorul lui Contra la națională? „Bursucul” a dat răspunsul pe loc

Dan Petrescu (51 de ani) a fost ironic atunci când a fost întrebat dacă ar preluat naționala României. „Bursucul”, antrenorul CFR-ului, a răspuns în mod ironic la întrebarea adresată de jurnaliștii prezenți la conferința de presă dinaintea meciului cu U Craiova, următorul derby din Liga 1.

Cosmin Contra se află sub o presiune imensă după ce România a făcut doar egal cu Norvegia, 1-1, pe Arena Națională, dar mai ales prin prisma înjurăturii pe care i-a adresat-o lui George Pușcaș (23 de ani) după ce a ratat penalty-ul care putea aduce victoria, iar numele lui Dan Petrescu a fost printre cele pronunțate când a venit vorba despre înlocuitorii lui „Guriță”.

Petrescu nici nu vrea s-audă de așa ceva: „Ce națională? De futsal?”, a răspuns ironic antrenorul CFR-ului, când a fost întrebat de eventualitatea preluării echipei naționale a României. Apoi, „Bursucul” a pedalat pe ideea planurilor pe care le are la cârma campioanei României:

„S-au făcut speculaţii că voi pleca în altă ţară, la altă echipă, dacă se fac speculaţii că plec la echipe bune e foarte bine. Dacă se fac speculaţii că mă duc la o echipă mai slabă, nu e bine.

Mai am contract încă doi ani jumătate la CFR şi rămâne de văzut ce va fi în continuare. Sunt fericit, sper să reuşesc să mai câştig încă un campionat, că asta ne dorim cu toţii şi să ajungem în primăvara europeană ar fi fantastic pentru noi”, a mai spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu trebuia să vină la naționala României ca selecționer când a fost numit Cosmin Contra. „Bursucul” nu a fost lăsat de conducerea din Gruia să facă pasul pe banca tricolorilor, astfel că s-a ajuns la varianta Cosmin Contra, care tocmai avuse un sezon bun la cârma lui Dinamo. Contra e selecționerul României din septembrie 2017.

Publicat: 17 10. 2019, 22:41
Actualizat: 17 10. 2019, 22:48