Dan Petrescu o ține în suspans pe CFR Cluj, după ce a fost ofertat să preia naționala: „Mă țin de cuvânt”

Dan Petrescu ezită să dea un răspuns public în privința ofertei venite de la FRF, de a prelua echipa națională a României. Antrenorul lui CFR Cluj spune că va avea o discuție cu patronul Neluțu Varga doar după cele patru meciuri rămase de disputat în acest an, iar până acum nu a discutat în privat cu acesta despre eventuala plecare.

Tehnicianul de 53 de ani spune că este concentrat doar pe ceea ce are de făcut la CFR Cluj, iar un răspuns va da la finalul lunii, pe 19 decembrie, după ultimul meci din 2021.

Dan Petrescu o ține în suspans pe CFR Cluj. Pleacă sau nu la națională?

Un impediment în plecarea lui Dan Petrescu din Gruia este clauza de reziliere pe care acesta o are cu clubul, de 600.000 de euro, sumă pe care FRF nu își permite să o achite pentru a-l „elibera” de actuala sa echipă.

„Lumea zice ce vrea, e democrație. Respect orice declarație. Dacă nu se ajunge la jigniri, eu respect orice declarații. Nu am vorbit cu patronul echipei despre oferta FRF, mă țin de cuvânt, o să vorbesc cu el după ultimul meci. Mai avem trei meciuri în campionat și unul în Conference League.

Eu vreau să mă concentrez la munca de aici, mă cunoașteți, sunt profesionist 100%. Nu vreau să mă gândesc la altceva, mă gândesc doar la CFR Cluj”, a declarat Dan Petrescu după victoria cu Chindia Târgoviște, din deplasare, cu 1-0.

Dan Petrescu l-a iertat pe Denis Alibec

Antrenorul lui CFR Cluj susține că jucătorul de 30 de ani și-a prezentat scuzele, motiv pentru care îl va reprimi în lot, iar dacă va merita să joace, va fi prezent pe teren.

„Am primit un mesaj de la Alibec, și-a cerut scuze pentru ce a făcut. I-am zis că pentru mine s-a încheiat, a luat cartonaș galben, iar când va primi cartonaș roșu va fi eliminat.

Luni se prezintă la antrenament și dacă va avea o atitudine bună va juca. Dacă nu, va sta pe bancă sau deloc. Depinde de el, nu depinde de mine”, a mai punctat Dan Petrescu.

Denis Alibec s-a apărat în primă fază, după ce gestul său a fost observat de toată lumea. Atacantul a oferit o primă reacție pentru ProSport și a argumentat că a părăsit banca de rezerve pentru că avut o nevoie fiziologică.

Publicat: 04 12. 2021, 18:24
Actualizat: 04 12. 2021, 18:25