Va accepta Dan Petrescu să preia echipa națională? Aceasta a devenit întrebarea anului în fotbalul românesc. Și-o pun și chibiții, la o bere sau o miuță, dar și oamenii de fotbal. Mai este o zi până la termenul fixat de Dan Petrescu pentru un răspuns, după întâlnirea cu Burleanu.
Tehnicianul se joacă cu răbdarea tuturor și prelungește suspansul. „Îi urez baftă”, a fost răspunsul plin de intrigă a lui Hagi, după ultimul meci cu Dan Petrescu, la celebra întrebare.
„Acum n-aș vrea să vorbesc despre acest lucru. Mai am un meci, cu Argeș. Până atunci mă gândesc la CFR”, ne-a băgat și mai mult „în ceață” Dan Petrescu, în timp ce Cristi Balaj chiar arăta siguranță în ce declara la Look Sport: „Eu zic că nu pleacă. Este sub contract, are clauză de reziliere. Cum FRF nu dorește să plătească nicio clauză, lucrurile sunt clare”.
„Filmul” are intrigă, apar tot mai multe personaje, scenariul este în plină desfășurare, iar finalul se apropie.
Dar Prosport a aflat deja răspunsul la cea mai importantă întrebare din fotbalul românesc. Surse din anturajul tehnicianului spun că Dan Petrescu va refuza naționala! Acesta este răspunsul pe care oficialii celor de la CFR Cluj îl cunosc deja.
Antrenorul a vrut să vadă în această perioadă și în ce direcție merg lucrurile la CFR Cluj și de aici amânarea răspunsului pentru oficialii FRF. Îngrijorat de întârzierile salariale, Dan Petrescu i-a forțat mâna lui Neluțu Varga, iar planul a funcționat. Pentru a fi sigur că acesta va rămâne la CFR, finanțatorul campioanei a venit cu un „argument” important în această săptămână.
Prosport a aflat că jucătorii, dar și Dan Petrescu și-au primit zilele trecute salariile restante, precum și prima pentru victoria cu Jablonec, din Conference League. Astfel că vor termina anul cu doar o lună întârziere. În același timp, Varga i-a garantat lui Petrescu că îi va aduce jucătorii pe care îi dorește în iarnă și în vara anului viitor și nu va reduce investițiile la echipă.
Astfel, Dan Petrescu iese bine din această poveste. Scopul său a fost acela de a se asigura că va avea parte în continuare de condițiile necesare pentru a face performanță la CFR, miza cea mare fiind următorul sezon din cupele europene. În caz contrar, Petrescu a păstrat mereu „în mânecă” varianta de a fi selecționer și de aici termenul de 20 decembrie fixat pentru răspunsul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER