Dani Coman i-a disperat pe francezi!** „Meritam să câștigam fără doar și poate”

România a remizat pe Stade de France și a pierdut orice șansă la calificarea în Africa de Sud. Francezii au acum o misiune mult mai grea, mai ales că îi așteaptă o adevărată finală în Serbia. Dani Coman e considerat de francezi principalul vinovat pentru egalul smuls de România!

Fundașul Bakary Sagna dă vina pe ghinion pentru egal, dar recunoaște valoarea lui Coman.

"Sunt decepționat și frustrat, a fost meciul nostru, dar n-am avut noroc. Matematic mai e posibil să ne calificăm direct, dar e nevoie de un meci mare în Serbia. Pozitiv rămâne jocul echipei Franței, ne-am creat multe ocazii. Nu atacanții noștri au eșuat, ci portarul românilor a făcut un meci extraordinar, plus că am avut ghinion. Antrenorul ne-a spus că nimic nu e terminat, a observat faptul că am realizat lucruri notabile în ultima vreme", a spus Sagna.

Fundașul lui Arsenal a afirmat că jucătorii nu s-au relaxat după golul lui Henry.

"Toată lumea a făcut un efort maxim. Am luat un gol nefericit. Trebuia să apăsăm pe accelerație pentru a ne detașa. La Belgrad ne vom asuma riscuri, meciul cu România e un punct de plecare. Chiar dacă am luat doar un punct, jocul colectiv a fost un câștig. Joc bun, rezultat nemeritat. Am avut posesia balonului 63 la sută din meci, românii nu și-au putut dezvolta jocul", a comentat el.

Și vedeta Gourcuff spune că Franța ar fi meritat fără doar și poate victoria.

"S-a jucat pe ambele părți, s-a pasat din una-două atingeri, au fost centrări, ocazii, joc rapid. Puteam totuși să îi pasăm mai bine pe adversari, să-i dizlocăm din blocul defensiv. Ideal ar fi să învingem în Serbia și vom juca pentru asta. Cu România meritam să câștigăm fără doar și poate. A fost însă lipsă de eficacitate din partea noastră și maximum de eficacitate din partea lor, noi ne-am precipitat. Trebuia să avem mai mult sânge rece în fața porții, să fim mai concentrați. Au fost multe lucruri bune, trebuie să continuăm pe aceeași linie, sunt convins că va veni și vremea să zâmbim. Era mai trist dacă nu jucam nimic, dacă nu vedeam plăcere în joc. Ce s-a întâmplat ieri (n.r. – sâmbătă) nu se poate repeta la infinit. Că va fi baraj sau nu, până la urmă nu schimbă prea mult lucrurile. E timp de calcule mai târziu", a subliniat Gourcuff.

Raymond Domenech a revăzut meciul cu România și a declarat că echipa sa trebuia să câștige fără probleme.

"E dezamăgitor rezultatul când vezi câte au făcut jucătorii. O oră ne-a ieșit totul, nu puteam cere mai mult. Sunt dezamăgit, acest joc trebuia răsplătit, îmi pare rău și pentru public, care a crezut în noi. Când vezi atâtea ocazii în urma unui joc în mișcare, de construcție rapidă, te gândești la ghinion. Ne-a lipsit norocul pentru a încheia victorioși. Scopul nostru e calificarea, oricare ar fi modalitatea de a ajunge la Mondiale. Primul loc, mai e barajul, luptăm până la capăt. Vom încerca să ne calificăm într-un fel sau altul. Am văzut multe meciuri, nu sunt multe echipe care au viteza noastră de joc. Până la urmă, sunt convins că diferența se va vedea. Sunt optimist, calitatea jocului mă face să fiu încrezător
", a spus Domenech.

România a terminat la egalitate meciul cu Franța, 1-1. Francezii au marcat ambele goluri, prin Henry și Escude, care a deviat o minge în propria poartă.

Publicat: 06 09. 2009, 16:38
Actualizat: 06 09. 2009, 16:49