Daniel Bîrligea trece printr-o formă excelentă la FCSB, mai ales în Europa League, iar Rodion Cămătaru consideră că vârful roș-albaștrilor nu trebuie să mai lipsească de la prima reprezentativă.
Fostul atacant al Universității Craiova crede că Daniel Bîrligea merită o șansă în perspectiva meciurilor pe care tricolorii le dispută cu Kosovo și Cipru în Liga Națiunilor.
În contextul în care fotbalul românesc se confruntă cu probleme serioase în găsirea unor atacanți de top, Rodion Cămătaru ar miza pe Daniel Bîrligea în dubla cu Kosovo și Cipru.
Vârful venit la FCSB de la rivala CFR Cluj a marcat deja de trei ori în Europa League și a avut o contribuție decisivă la parcursul roș-albaștrilor, care au făcut deja nouă puncte.
„Avem o criză de atacanți! Să-l cheme Mircea Lucescu de această dată. Ar trebui să-i dea o șansă și lui Daniel Bîrligea. Avem o criză de nouari în fotbalul românesc. Chiar e o criză mare la acest capitol”, a spus Rodion Cămătaru, pentru ProSport.
Fost mare atacant și al României, Rodion Cămătaru a explicat cum a reușit Daniel Bîrligea să rezolve practic „ecuația” unui meci care a părut la început destul de complicat pentru roș-albaștri.
„A fost oportunist la faza golului de joi. Și norocul joacă un rol important în fotbalul de azi. El a simțit că portarul va degaja, iar un atacant trebuie să pună presiune în astfel de momente. E meritul lui! Se întâmplă rar să vezi astfel de momente, dar le-am mai văzut în fotbalul european”, a afirmat fostul jucător al Universității Craiova.
După ce Daniel Bîrligea a fost iar decisiv pentru FCSB în Europa League, Elias Charalambous este convins că atacantul nu mai poate fi ocolit de staff-ul tehnic al naționalei României.
În a doua competiție europeană, Bîrligea își poate crește cota la meciul cu Olympiacos, următoarea formație care va sosi pe Arena Națională pentru a înfrunta echipa lui Gigi Becali.
„Mă bucur pentru Bîrligea. Este al treilea gol în Europa League, își face treaba excelent. (n.r. Mircea Lucescu) Dânsul ia hotărârile. Sunt sigur că va fi chemat la națională, dar deciziile le ia dânsul. (n.r. despre Tănase) Înainte să iasă ne-a ajutat cu un gol foarte frumos”, a spus Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER