Daniel Isăilă, mesaj pentru cei cinci jucători lăsați „acasă”: „Sunt convins că suferă, dar acest moment trebuie să-i ambiționeze”

Daniel Isăilă, mesaj pentru cei cinci jucători lăsați
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu de la echipa națională, Daniel Isăilă, a comentat selecția finală pentru turneul final al Campionatului European din Franța.

Alin Toșca, Adrian Ropotan, Andrei Ivan, Ioan Hora și Alex Maxim sunt cei cinci jucători din lotul lărgit care nu vor face deplasarea în Franța, iar Isăilă spune că momentul în care cei cinci au fost anunțați nu a fost deloc unul ușor.

Secundul lui Iordănescu a avut și nu mesaj pentru cei cinci, cărora le-a transmis că speră ca dezamăgirea trăită acum ar trebui să-i motiveze pentru viitoarele campanii.

„Nu este ușor, sunt momente dificile pentru noi, dar asta este viața! Din păcate nu putem lua decât 23 de jucători în Franța și ar fi fost greu petru oricare dintre ei. Domnul Iordănescu a vorbit cu fiecare personal, iar anunțul a fost făcut în fața grupului.

Eu cred că s-a luat cea mai bună decizie. Băieții erau puși în temă de la început și toți știau că există această concurență.

Din câte știu eu, până la primul meci putem face modificări, în cazul unei accidentări. După primul meci nu mai este posibil.

Nu pot spune că celor trei le-a fost ușor. Sunt convins că suferă, dar viața merge înainte. Trebuie să-i motiveze și să-i ambiționeze să muncească mai mult. Sunt convins că ei vor rămâne în vederile echipei naționale”, a declarat Daniel Isăilă la Digi Sport.
 

Lotul României pentru EURO 2016:

  • Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra)
  • Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo)
  • Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad)
  • Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra)

Iordănescu: „Imi pare nespus de rău pentru cei la care am renunțat!”

Prima reacție a lui Anghel Iordănescu după anunțarea lotului final: „Le mulțumesc tuturor jucătorilor care au participat la stagiul de pregătire din Italia, precum și cluburilor la care aceștia evoluează. Îmi pare nespus de rău că a trebuit să renunț la cinci jucători. Împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal am decis ca acești cinci fotbaliști să fie invitații noștri în Franța pe durata Campionatului European„, a declarat selecționerul Anghel Iordănescu, citat de FRF.ro

La Campionatul European din Franța, România face parte din Grupa A, alături de Franța, Elveția și Albania. Primul meci al tricolorilor, va fi pe 10 iunie, de la ora 22.00, la Paris, pe Stade de France împotriva Franței. Tot în capitala Franței se va disputa și al doilea meci al României, cu Elveția de la ora 19.00, pe 15 iunie, în timp ce partida cu Albania se va disputa pe 19 iunie, la Lyon, de la ora 22.00

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×