Daniel Pancu îi zdrobește pe jucătorii naționalei. „Ei sunt principalii responsabili! Nici Mircea Lucescu nu are ce face cu ei”

Daniel Pancu îi zdrobește pe jucătorii naționalei. „Ei sunt principalii responsabili! Nici Mircea Lucescu nu are ce face cu ei”
  • Publicat:

România – Suedia (0-2) a retransformat marea masa de suporteri ai naționalei într-un monument de pesimism. Printre aceștia se numără și Daniel Pancu, cel care a șters pe jos cu jucătorii lui Cosmin Contra, antrenorul Rapidului fiind de părere că vina aparține în mare parte fotbaliștilor care au fost pe teren vineri seară.

Cunoscut ca un tip deschis, Pancu nu s-a ferit să pună degetul pe rană și i-a criticat pe tricolori, dar i-a luat apărarea lui Contra. În plus, fostul mijlocaș susține că lipsa investițiilor în juniorii în perioada de după Revoluție este principala cauză a dezastrului din partida cu Suedia.

E o culpă generală, începând cu jucătorii, ei sunt principalii responsabili! Cred că până la urmă aceasta e valoarea, nu putem fi peste Norvegia și Suedia. Nu am cultivat nimic în ultimii 20 de ani și am ajuns la nivelul acesta.

A fost o diferență prea mare pe teren, prea bine organizați arătau ei, prea primii la minge! Când voiau să dribleze, driblau, când voiau să centreze, centrau. Noi nu găseam trei pase consecutive. Contra a fost curajos, dar la meciurile importante e greu să joci cu doi atacanți, pierzi mijlocul terenului”, a spus Pancu.

Cum plecarea lui Cosmin Contra de la cârma echipei naționale este aproape sigură, tehnicianul Rapidului a discutat și despre eventualul înlocuitor al lui „Guriță”. Pancu susține însă că, indiferent de cine ar fi numit selecționer, problema majoră este lipsa unui nucleu de jucători de valoare și susține că nici măcar Mircea Lucescu nu ar putea face minuni cu actuala distribuție.

E profil bun și Şumudică, și Hagi, și Petrescu, dar problema mare e la jucători. Nici Mircea Lucescu nu are ce face cu ei”, a concluzionat Pancu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×